Redactia.ro
Home » Știri » Elena Udrea, condamnată la închisoare cu executare!

Elena Udrea, condamnată la închisoare cu executare!

Elena Udrea

Elena Udrea, condamnată la închisoare cu executare. Elena Udrea și fiica cea mare a fostului președinte al României, Ioana Băsescu au primit sentințele de la Curtea de Apel București în dosarul finanțării campaniei electorale din 2009.Elena Udrea a primit o condamnare de 5 ani de închisoare pentru instigare la luare de mită și 6 ani pentru spălare de bani. Decizia nu este definitivă!

Declarația Elenei Udrea, după ce a fost condamnată la 8 ani de închisoare

La scurt timp după ce a fost condamnată la 8 ani de închisoare, Elena Udrea a făcut primele declarații. Fosta politiciană a avut o reacție dură la adresa judecătoarei, menționând că o blesteamă. „Pentru mine a fost un șoc. M-am întors în țară cu convingerea că ceva s-a schimbat în Justiție și că poți să te aperi, ceea ce eu nu am făcut în dosarul Gala Bute. Că poți să te aperi, să aduci probe, și să demonstrezi că acuzațiile procurorilor doamnei Kovesi sunt nelegale, nedovedite. Am probat în acest dosar, chiar nu știu ce puteam să mai fac. Din acest punct de vedere sunt liniștită, am făcut tot ce se putea face. Am adus toate probele care se puteau aduce că acuzațiile procurorilor erau rupte de realitate., a spus Elena Udrea.

De asemenea, aceasta a spus că a sperat să nu mai fie o miză pentru nimeni, sperând că va avea parte de o judecată corectă. „Dacă ar fi vrut să mă condamne, doar dacă este ordin, e ordin să o condamnăm pe Elena Udrea, cu atât mai mult în dosarul lui Traian Băsescu. Sistemul de astăzi, habar nu am cine o mai da ordine, nu știu cine mai merge cu plicul galben. Nu știu dacă de la SRI, habar nu am dacă există o miză. Eu am sperat că nu mai sunt o miză pentru nimeni. Am sperat că voi avea parte de o judecată corectă. Dacă voiai neapărat să mă condamni, găseai un argument la oricare altă faptă, nu aici unde singur recunoști că nu există text de lege”,  a mai spus Elena Udrea.

Fosta blondă de la Cotroceni o acuză pe judecătoarea care a condamnat-o în spatele gratiilor de „slugărnicie” și de „răspuns la comandă”. elena Udrea nu-și explică cum a fost condamnată și pentru acuzații „absurde”.  „Cu toate acestea, judecătoare mă condamnă și pentru această spălare de bani. Această femeie a ținut să mă condamne pe fiecare acuzație a procurorilor. Dovadă mai mare de slugărnicie, de răspuns la comandă, că nu pot să cred că are ceva personal cu mine, nu pot să cred că mă urăște pe mine atât de tare încât să țină să mă condamne chiar și pe cele mai absurde acuzații care s-au adus în acest dosar. (…) Femeia asta a dat o decizie absurdă! Nu știu cum va dormi la noapte! O blestem să simtă copiii ei ce simte copilul meu. Nu înțeleg cum va dormi această femeie liniștită la noapte”, a încheiat ea.

Elena Udrea, condamnată la închisoare cu executare

Elena Udrea, condamnată la închisoare cu executare. Elena Udrea și Ioana Băsescu au primit astăzi sentința în dosarul în care cele două au fost acuzate că au încălcat legea în 2009, pentru a strânge banii necesari în campania electorală a fostului președinte al României, Traian Băsescu.

Elena Udrea a primit mai multe condamnări pentru spălare de bani și luare de mită, rezultând o pedeapsă de șase ani de închisoare, plus un spor de doi ani. În total, Elena Udrea va executa opt ani de închisoare. De asemenea, Ioana Băsesc a fost condamnată la cinci ani de închisoare, fiind acuzată de spălare de bani și instigare la spălare de bani. Totodată, Victor Tarhon, la data faptei președintele Consiliului Județean Tulcea, a primit patru ani cu suspendare pentru luare de mită, iar Dan Andronic a fost achitat. Gheorgeh Nastasia a fost condamnat la 6 ani de închisoare pentru luare de mită și Ioan Silviu Wagner, directorul general al companiei Oil Terminal a fost condamnat în dosarul finanțării campaniei electorale din 2009, 3 ani de închisoare cu suspendare.

În urmă cu o lună, la ultimul termne de judecată, procurorul de ședință a cerut pedepse maxime pentru Elena Udrea și Ioana Băsescu, de până la 12 ani de închisoare. În 2017, procurorii DNA au trimis în judecată pe Elena Udrea, la data faptelor ministru al Dezvoltării Regionale și Turismului, pentru instigare la luare de mită, spălare de bani, pe Ioana Băsescu, notar public și fiica președintelui Traian Băsescu în funcție la acea vreme, pentru instigare la delapidare, instigare la spălarea banilor, pe Gheorghe Nastasia, la data faptei secretar general al Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului, pentru luare de mită, pe Victor Tarhon, la data respectivă fiind președintele Consiliului Județean Tulcea, tot pentru luare de mită, pe Silviu Wagner, la data faptei director general al unei societăți, pentru delapidare și pe Dan Andronic, pentru mărturii mincinoase.

Elena Udrea, acuzată de luare de mită

Conform procurorilor, remiterea foloaselor infracționale a fost ascunsă prin contracte fictive încheiate cu firme care prestau în serivicii în cadrul campaniei electorale, respectiv publicitate stradală, reclame publicate în mass-media și prestarea de servicii de consultanță.  Elena Udrea este acuzată că în perioada octombrie-noiembrie 2009, l-a determinat pe Gheorghe Nastasia să ceară și să primească suma de aproape un milion de lei de la un om de afaceri, în schimbul asigurării plății unor contracte pe care societatea respectivă le avea în derulare. În realitate, se pare că banii au fost folosiți pentru plata mai multor servicii de publicitate stradală pentru campania electorală a unuia dintre candidați. „Udrea Elena Gabriela i-a indicat inculpatului Nastasia Gheorghe atât suma pe care urma să o solicite de la reprezentantul societăţii comerciale în schimbul asigurării finanţării ce urma să fie aprobată de către minister în contul unor lucrări deja executate de societate, cât şi denumirea firmei către care urma să se realizeze plata foloaselor pretinse (a mitei). În perioada 27 noiembrie – 21 decembrie 2009, omul de afaceri a virat în contul firmei indicate, în două tranşe, suma de 918.864 lei, în baza unui contract fictiv ce avea ca obiect prestarea unor servicii de publicitate, deşi societăţile administrate de omul de afaceri nu aveau nevoie de o campanie naţională de publicitate pentru promovarea unor proiecte locale”, arată DNA.

adsmedia.ro - Ad Network
Mini Narghilea , Tigare electronica Tip Fume Vapes SIKS
Mini Narghilea Electronica Tip Fume Vapes
Kit Banda Led RGB SIKS
Difuzor de aromaterapie si purificator aer SIKS...
Banda dubla adeziva SIKS®, nu lasa urme pe pereti, reutilizabila
Instalatie De Craciun SIKS, Liniara 24 M, 300 LED -uri, Cu 8 jocuri de lumini
Etichete: