Redactia.ro
Home » Sport » Fosta glorie a Rapidului, Rică Răducanu, “șef de santier”

Fosta glorie a Rapidului, Rică Răducanu, “șef de santier”

rica raducanu, stadion Giulești, Pele,

Fostul mare portar al Rapidului a fost mereu alături de echipa sa de suflet, și a dat o mână de ajutor de câte ori a putut. ”Nea Rică” este foarte bucuros pentru că a avut oportunitatea de a ajuta la construirea noului stadion din Giulești.

Nu trece nicio zi fără ca Rică Răducanu să nu meargă la stadion. A fost desemnat de Primăria Capitalei să monitorizeze stadiul lucrărilor și nu îi scapă din ochi pe muncitori nicio clipă. Aceștia i-au găsit și o poreclă fostei glorii a alb-vișiniilor, ”Superman din Giulești”. Lucrările la noul stadion sunt aproape finalizate, urmând să fie pus gazonul. Rică Răducanu speră ca echipa sa de suflet să revină în prima ligă.

”Eu sunt toată ziua la stadion. Știu cum e treaba acolo. E foarte frumos, zici că ești la teatru. Dacă avem stadion, poate ușor, ușor o să facem și echipă, că nu avem e face. Degeaba avem stadion, dacă nu avem echipă.”, a declarat pentru Impact.ro fostul mare portar al Rapidului.

Amintiri amuzante cu ”Nea Rică”

Este cunoscut faptul că alături de fostul portar nimeni nu se plictisea. De-a lungul timpului a fost protagonistul multor momente amuzante.
În anul 1978, s-a transferat de la Sportul Studențesc la Steaua și așa cum se întâmpla cu toți sportivii clubului, Rică a primit grad în Armata Română. Fostului portar i-a plăcut foarte mult uniforma și a decis ca la fiecare antrenament să vină îmbrăcat în aceste haine. Le folosea și când mergea în oraș, doar că nu purta cămașa kaki ci una albă. Când foștii colegi îl întrebau, „Unde te duci, Rică?” el răspundea „La şcoala germană”, pentru că restaurantul pe care îl frecventa se numea Berlin. Acolo se întâlnea de multe ori cu fostul mare actor Gheorghe Dinică, care glumea mereu pe seama lui.
„Să trăiţi, domn’ colonel!”, îi spunea Dinică. , „Hai, bă, lăsaţi miştoul”, replica Rică.

Un alt moment povestit de unul dintre foștii săi colegi a fost întâlnirea cu un pugilist într-un lift. Rică a mers la Bacău cu echipa pentru un meci. Înaintea partidei fotbaliștii au avut liber să se plimbe prin oraș, și au nimerit la o gală de box. Fostul portar a început să le dea sfaturi de pe margine.
„Dăi, bă! Acum, cu stânga. Bagă dreapta. Bagă, băăă!”. „Bă, da’ prost eşti!”, le-a tot strigat de pe margine. Mai târziu, Rică s-a întâlni la hotel în lift cu unul dintre pugiliști și a început un dialog amuzant.
„Băi, tăticule, da’prost ești, mă!” Ăla, nedumerit, se întoarce și se uită urât: „Cu cine vorbești tu?”. „Bă, zice Rică – trebuia să-i dai cu dreapta. N-ai văzut cum ţinea garda? Dar dacă eşti prost!”. „Domne, vezi cum vorbeşti, aici nu mai sunt ăla din ring”. La care Rică: „La ce etaj cobori, mă?”. „La cinci”. „Ai noroc că nu cobori cu noi la trei, că te băteam de te rupeam!”, i-a replicat portarul.

Întâlnirea cu Pele

Rică Răducanu s-a întâlnit cu legendarul Pele de două ori. Prima dată la un meci amical, apoi la Campionatul Mondial din Mexic, din 1970.

„Cu Pele m-am întâlnit prima dată în ’69. Am jucat un amical pe Maracana. Ne-au bătut ei cu 2-0, dar nu mi-a dat Pele gol. Era băiat valabil. Am făcut poze, stilul meu. L-am luat după braț, am băut o bere acolo, cu toată lumea. Apoi, un an mai târziu în Mexic. M-am băgat în minutul 22, la 2-0 pentru Brazilia. «Acum mă băgați să vă spălați pe cap?!». Le era frică să nu luăm vreo 10! Cum dracu’ să nu mă recunoască Pele! La final am fugit la el să-i iau tricoul. Dar a venit Lucescu și l-a luat el. Mie mi-a rămas ăla al lui Felix, portarul”, a povestit fostul fotbalist pentru gsp.ro