Redactia.ro

Șefa Înaltei Curți, Lia Savonea, reacționează după hotărârea CCR: „Decizia CCR arată că…”

Președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, judecătoarea Lia Savonea, a reacționat după hotărârea Curții Constituționale a României (CCR) prin care a fost respinsă reforma pensiilor speciale ale magistraților.

Șefa Înaltei Curți, Lia Savonea, reacționează după hotărârea CCR: „

Într-o declarație oferită în exclusivitate pentru România TV, șefa instanței supreme a subliniat importanța acestei decizii pentru sistemul judiciar și pentru principiul separației puterilor în stat:

CCR sprijină, prin decizia sa, garantarea independenței justiției, a fiecărui magistrat

Admiterea excepției de către Curtea Constituțională reafirmă rolul său esențial de garant al supremației Constituției și de apărător al statului de drept. Într-un context marcat de presiuni și dispute politice, decizia CCR arată că independența justiției rămâne protejată la cel mai înalt nivel, ca garanție pentru cetățeni și pentru funcționarea democratică a statului.

Înalta Curte salută această reafirmare a principiilor constituționale și subliniază că ele constituie temelia pe care se sprijină întreaga ordine juridică”, spune șefa ICCJ, pentru RTV. 

Lia Savonea, noul preşedinte al CSM - Curierul National
Sursa foto: Foxcrawl

CCR a respins reforma pensiilor speciale pentru magistrați

Luni, Curtea Constituțională a admis sesizarea depusă de Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la neconstituționalitatea legii care prevedea reforma pensiilor de serviciu ale magistraților. Decizia a venit după două amânări succesive, din 24 septembrie și 8 octombrie, și a fost luată cu cinci voturi „pentru” și patru „împotrivă”.

Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Secțiile Unite ale ÎCCJ, care au considerat că modificările propuse de Guvern prin asumarea răspunderii ar fi afectat grav independența magistraților, încălcând mai multe decizii anterioare ale CCR privind garantarea acestui principiu.

Obiecțiile instanței supreme

„Independenţa justiţiei nu poate fi negociată, nici relativizată prin argumente conjuncturale. Ea este o condiţie fundamentală a democraţiei şi a statului de drept. Legea încalcă nu mai puţin de 37 de decizii obligatorii ale Curţii Constituţionale şi numeroase principii fundamentale ale statului de drept”, acuză Înalta Curte de Casație și Justiție în comunicatul transmis.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie acuză, printre altele, că „a fost ignorată, încă o dată, importanța pensiei de serviciu în economia principiului independenței justiției”. Instituția condusă de Lia Savonea mai acuză că legea încalcă 37 de decizii obligatorii ale Curţii Constituţionale şi „numeroase principii fundamentale ale statului de drept”.

„Astăzi, 04.09.2025, în şedinţa Secţiilor Unite, judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au decis, în unanimitate, sesizarea Curţii Constituţionale cu privire la legea care modifică regimul pensiilor. Prin votul exprimat, judecătorii instanţei supreme transmit un NU răspicat oricărei tentative de a slăbi independenţa justiţiei şi statutul constituţional al magistraturii. Independenţa justiţiei nu poate fi negociată, nici relativizată prin argumente conjuncturale. Ea este o condiţie fundamentală a democraţiei şi a statului de drept”, se arăta în comunicatul dat publicităţii.

Totodată, judecătorii ÎCCJ consideră de asemenea că „statutul constituţional al judecătorului, al magistraturii în general, nu este un privilegiu, ci o garanţie esenţială a statului de drept, a democraţiei, care nu poate fi desconsiderat”.

Reforma, contestată pentru atingerea adusă independenței justiției

Reforma pensiilor speciale a fost una dintre cele mai controversate inițiative legislative din ultimii ani, generând numeroase reacții în rândul magistraților. Guvernul și-a asumat răspunderea pe proiectul de lege care viza reducerea pensiilor de serviciu, precum și recalcularea acestora după un nou mecanism de contributivitate.

Înalta Curte a contestat legea la CCR, argumentând că actul normativ ar încălca atât principiul stabilității financiare a magistraților, cât și decizii anterioare ale Curții Constituționale care au stabilit că pensia de serviciu a judecătorilor și procurorilor este parte integrantă a garanțiilor de independență.

Potrivit judecătoarei Lia Savonea, măsurile adoptate de Guvern ar fi condus la o diminuare a drepturilor deja câștigate și ar fi creat o formă de presiune indirectă asupra sistemului judiciar.

„CCR a confirmat principiile care stau la baza statului de drept”

În intervenția sa, președintele ÎCCJ a subliniat că decizia CCR nu are legătură cu un privilegiu, ci cu respectarea principiilor constituționale care guvernează activitatea magistraților.

„Înalta Curte reafirmă, printr-o voce unitară, că statutul constituţional al judecătorului, al magistraturii în general, nu este un privilegiu, ci o garanţie esenţială a statului de drept, a democraţiei, care nu poate fi desconsiderat”, adaugă ICCJ. 

Sursa foto: Arhivă

adsmedia.ro - Ad Network
Motocoasa Electrica Cu Acumulator
Cantar Smart Cu Aplicatie
Lampa Solara LED SIKS Cu Telecomanda
Lanterna de cap LED SIKS, Profesionala, Incarcare USB
Ghirlanda Luminoasa Decorativa SIKS
Feliator multifunctional EDAR® manual, 8 setari de grosime, alb/gri
Etichete: