Loredana Ionescu
După ce Edward, dragul meu soț, s-a înălțat la cer, singurul meu vis era să mai simt un strop de bucurie pe pământ înainte ca Dumnezeu să mă cheme alături de el. Mi-am dorit doar să o văd pe nepoata mea, Clara, îmbrăcată în alb, pășind spre un viitor plin de speranță. Ani la rând am pus deoparte fiecare bănuț, refuzându-mi mici plăceri, doar pentru a avea certitudinea că atunci când acea zi va sosi, ea va avea tot ce-i trebuie pentru o nuntă de poveste.
Nepoata mea m-a eliminat de la nunta pe care am plătit-o
Când vestea cea mare a sosit și Clara mi-a spus că urmează să se căsătorească, am simțit cum inima îmi bate mai repede ca în tinerețe. Fericirea m-a împins să-i ofer imediat întreaga sumă economisită, ca ea să aibă parte de o ceremonie de vis. Dar viața, cu ironiile ei nemiloase, mi-a dovedit încă o dată că nu tot ce e oferit din iubire este primit cu recunoștință.
Am fost convinsă că voi fi la loc de cinste în acea zi, așezată în rândul celor mai apropiați și admirând-o cum radiază. Dar, în loc de zâmbete și mulțumiri, am primit un telefon rece. Clara mi-a spus, cu voce tremurândă dar fermă, că „va fi o ceremonie mică, intimă, doar pentru prieteni apropiați” și că nu voi putea participa. Am simțit cum totul se năruie în jurul meu. Eu, cea care i-am înfășurat degetele mici de copil în mâinile mele, care am vegheat asupra ei în nopțile cu febră și am învățat-o să danseze pe vârfuri, eram acum considerată un străin.
Nimeni nu își poate imagina ce înseamnă să plângi până când ochii nu mai au lacrimi și inima ți se înăbușă de durere. „De ce? Ce greșeală am făcut?” am întrebat, dar răspunsul a fost ca o lamă rece: se rușina cu mine. Demența mea, această boală care mă făcea să uit unde îmi lăsasem ochelarii sau să confund numele, era motivul pentru care Clara m-a exclus din cel mai important eveniment al vieții ei.
Karma a avut ultimul cuvânt
Am hotărât să mă strecor la nuntă, deși știam că risc să fiu alungată. Voiam doar să o privesc o clipă, să o văd fericită, chiar dacă nu făceam parte din acea bucurie. Am ajuns la locul recepției, unde luminile străluceau ca niște stele pe cerul de vară, iar muzica îmi aducea aminte de serile de dans cu Edward. M-am apropiat de intrare, dar când ochii Clarei m-au găsit, un strigăt ascuțit a tăiat aerul.
„Ce faci aici?” a întrebat, cu furie și teamă. Invitații s-au oprit, iar privirile lor au căzut grele asupra mea. Simțeam că pământul se deschide sub picioarele mele, dar înainte ca tăcerea să devină insuportabilă, ceva neașteptat s-a întâmplat.
O adiere de vânt a făcut ca voalul Clarei să fluture într-o mișcare bruscă, trăgând după el o masă plină cu pahare de cristal și șampanie. Zgomotul sparturilor a acoperit murmurul mulțimii, iar oaspeții au înghețat, privind cum mireasa, neputincioasă, se prăbușea sub greutatea voalului prins în strânsoarea unei decoruri înșelătoare.
Deodată, mama ei a ieșit în față și, cu vocea tremurândă, a spus: „Aceasta este karma, Clara. Așa cum o tratezi pe cea care te-a iubit fără măsură, așa primești și tu în fața celor care te privesc.”
O liniște s-a așternut, iar unii invitați au plecat capul rușinați, în timp ce Clara, cu lacrimi în ochi, mă privea ca și cum ar fi realizat, pentru prima dată, că bunătatea nu merită să fie tratată cu dispreț.
