După ce ANPC a descoperit deficiențe în funcționarea Taverna Racilor din Herăstrău în luna septembrie 2023, situația s-a schimbat în mod semnificativ de la redeschiderea restaurantului. Cu puțin timp în urmă, șeful ANPC a distribuit un videoclip în care laudă restaurantul lui Pescobar.
Restaurantele lui Pescobar s-au redeschis, iar afacerile merg ca pe roate
În septembrie, la Taverna Racilor din Herăstrău, echipa de inspecție ANPC a identificat numeroase nereguli, fapt care a dus la închiderea temporară a localului pentru remedierea acestor probleme, conform insepctorilor ANPC. Recent, Pescobar a reînceput să își desfășoare afacerea în Herăstrău și a făcut publice postări pe rețelele sociale, mândrindu-se cu faptul că terasa sa este acum plină de clienți.
În ciuda tensiunilor care au avut loc între el și Pescobar, șeful ANPC pare să fi revenit acum la sentimente mai bune. De altfel, el a apărut în spațiul public cu un filmuleț în care laudă noile condiții din restaurantele lui Pescobar.
„Am spus și mai devreme și văd că și colegii mei confirmă acest lucru, schimbările sunt radicale, am putut evolua de la scândură la cobor PVC, de la o cameră de congelare, la una ultra-performantă, zonă de decongelare, de asemenea, la nivelul exigențelor, așa cum sunt ele implementate în întreaga Europă.
Toate lucrurile aici sunt schimbate în bine, este un mesaj pe care autoritatea noastră îl permite și, în felul acesta, mai bine să facă lucrurile așa cum trebuie și să găsești, așa cum trebuie, în Asociația Națională pentru Protecția Consumatorilor, un partener. Crevetele, acum, ne-a făcut semn din antenuțe că este fericit, își dorește să fie prăjit aici”, spune Horia Constantinescu.