Adelina C
În tradiția creștină, ziua de vineri este adesea asociată cu amintirea Răstignirii lui Iisus Hristos pe Cruce, un moment de profundă reflecție spirituală și de recunoaștere a sacrificiului suprem pentru mântuirea omenirii. Rugăciunea zilei de vineri, profundă și încărcată de emoție, reprezintă o punte de legătură între credincios și divinitate, un dialog sincer deschis cu Dumnezeu, în care se mărturisesc păcatele, se cere iertare și se aspiră la o transformare interioară.
„O, Doamne Iisuse Hristoase, Mântuitorul cel dulce al sufletului meu”, începe rugăciunea, recunoscând imediat sacrificiul Mântuitorului și propria culpabilitate în fața acestui act de iubire supremă. Rugăciunea de vineri face apel la bunătatea nespusă a Domnului, cerându-I ajutorul pentru a răbda patimile vieții cu credință, speranță și iubire, asemenea lui Hristos.
Rugăciunea care face minuni
Această rugăciune nu este doar o cerere de ajutor sau de iertare; este o recunoaștere a propriilor slăbiciuni și a nevoii de îndrumare divină. Credincioșii sunt îndemnați să poarte Crucea alături de Hristos, nu ca un simbol al suferinței, ci ca pe unul al mântuirii și al bucuriei de a urma calea Domnului. Este o invitație de a urî cugetele și voințele rele și de a planta în inimă întristarea pentru moartea lui Hristos, pentru a simți și a înțelege adâncimea sacrificiului Său.
Mai mult, rugăciunea de vineri cere luminarea simțirilor sufletești, pentru a percepe și a înțelege moartea lui Hristos așa cum au făcut-o făpturile neînsuflețite și tâlharul pocăit de pe cruce, care, în ciuda păcatelor sale, a fost primit în Rai.
Această rugăciune este și un act de venerare față de Crucea pe care Hristos a fost răstignit. Este recunoscută ca „pom binecuvântat”, „drugul cel tare” care a sfărâmat ușile iadului și „cheia împărătească” care a deschis ușa Raiului. Credincioșii sunt invitați să se închine Crucii, să o mărească și să recunoască iubirea Domnului pentru umanitate.
Rugăciunea zilei de vineri
„Doamne Iisuse Hristoase, Mântuitorul cel dulce al sufletului meu, în această zi a Răstignirii Tale pe Cruce ai pătimit şi ai luat moarte pentru păcatele noastre, mă mărturisesc înaintea Ta, cum că eu sunt cel ce Te-am răstignit cu păcatele mele cele multe. Mă rog, însă, Bunătăţii Tale celei nespuse, să mă învredniceşti cu Darul Tău, Doamne, ca şi eu să pot răbda patimi pentru credinţa, speranţa şi iubirea ce le am către Tine, precum Tu Cel îndurat ai răbdat pentru mântuirea mea. Întăreşte-mă, o, Doamne, ca de astăzi înainte să port Crucea Ta cu bucurie şi cu mare căinţă şi să urăsc cugetele mele şi voinţele mele cele rele. Sădeşte în inima mea întristarea de moartea Ta, ca să o simt precum au simţit-o iubita ta Maică, ucenicii Tăi şi femeile purtătoare de mir ce stăteau lângă Crucea Ta.
Luminează-mi simţirile cele sufleteşti, ca să se mişte şi să priceapă moartea Ta, precum ai făcut de Te-au cunoscut făpturile cele neînsufleţite, când s-au mişcat la Răstignirea Ta şi mai vârtos, cum te-a cunoscut tâlharul cel credincios şi pocăit şi ţi s-a plecat, de l-ai pus în rai. Dă-mi, Doamne, şi mie, tâlharului celui rău, Darul Tău, precum atunci l-ai dat aceluia şi-mi iartă păcatele, pentru Sfintele Tale Patimi şi cu bună întoarcere şi căinţă mă aşază împreună cu el în Rai, ca un Dumnezeu şi Ziditor ce-mi eşti. Mă închin Crucii Tale, Hristoase, şi pentru iubirea Ta către noi, zic către dânsa:
Bucură-te, cinstită Cruce a lui Hristos, pe care ridicat şi pironit fiind Domnul, a mântuit lumea!
Bucură-te, pom binecuvântat, pentru că tu ai ţinut rodul vieţii, care ne-a mântuit de moartea păcatului.
Bucură-te, drugul cel tare, care ai sfărâmat uşile iadului.
Bucură-te, cheie împărătească, ce ai deschis uşa raiului.
O, Hristoase al meu răstignit, câte ai pătimit pentru noi! Câte răni, câte scuipări şi câtă ocară ai răbdat pentru păcatele noastre şi pentru a ne da încă pildă de adevărată răbdare în suferinţele şi necazurile vieţii acesteia!
Și fiindcă acestea ni le trimite Dumnezeu pentru păcatele noastre, ca să ne îndreptăm şi să ne apropiem de El, şi aşa, numai spre folosul nostru ne pedepseşte în această viaţă. De aceea, rogu-mă Ţie, Stăpâne, ca la necazurile, ispitele şi durerile câte ar veni asupra mea, să-mi înmulţeşti împreună şi răbdarea, puterea şi mulţumirea, căci cunosc că neputincios sunt de nu mă vei întări, orb de nu mă vei lumina, legat de nu mă vei dezlega, fricos de nu mă vei face îndrăzneţ, pierdut de nu mă vei cerca, sclav de nu mă vei răscumpăra cu bogata şi Dumnezeiasca Ta putere şi cu Darul Sfintei Tale Cruci, căreia mă închin şi o măresc, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.”
În încheiere, rugăciunea face apel la Dumnezeu pentru a oferi credincioșilor răbdare, putere și mulțumire în fața necazurilor, ispitelor și durerilor, recunoscând că fără ajutorul și întărirea Sa, omul rămâne neputincios, orb, legat și pierdut.
Rugăciunea zilei de vineri este mai mult decât un set de cuvinte rostite; este o expresie a credinței profunde, a speranței și a dorinței de a trăi conform voinței divine. Este un act de comuniune cu Dumnezeu, o reflecție asupra sensului adevărat al vieții și al credinței, care, dacă este rostită cu toată sinceritatea și din toată inima, poate aduce mângâiere, pace și, în cele din urmă, mântuire.
