Redactia.ro
Home » Sport » Scoțienii impresionați de Ianis Hagi! ”Mulțumesc, prințule Ianis!”

Scoțienii impresionați de Ianis Hagi! ”Mulțumesc, prințule Ianis!”

ianis hagi, ianis hagi transfer, Rangers,

Ianis Hagi (22 de ani) a marcat un gol superb în meciul dintre Rangers și St. Johnston, scor 1-0 în etapa a 27-a din Premiership.

Fiul lui Gheorghe Hagi a marcat golul cu numărul 5 în toate competițiile pentru scoțieni. În plus mai are și 11 pase de gol. Trupa lui Steven Gerrard a obținut a 13-a victorie a sezonului pe teren propriu, din tot atâtea meciuri. Român a fost înlocuit în minutul 81, cu Kamara. După partidă, Ianis Hagi a oferit un interviu pentru Rangers TV.

„A fost una dintre serile în care a trebuit să fim răbdători și să încercăm să forțăm primul gol și să nu primim gol așa cum am făcut tot sezonul, pentru că cred că avem un sezon chiar bun din punct de vedere defensiv. Așa cum am spus, în prima repriză ne-am creat șanse, puteam înscrie. Știam că ne trebuie puțină magie, ne trebuie câțiva jucători care să facă diferență. Sunt fericit că șutul meu a intrat. Cred în șuturile mele, cu stângul sau cu dreptul, e una dintre calitățile mele. Oriunde sunt pe gazon încerc să ‘exploatez’ asta. Ofensiva începe de la portar, defensiva începe de la atacant, deci de fiecare dată când marcăm sau nu primim gol cred că e munca echipei. Acesta a fost doar un alt meci și mai avem alte partide în fața noastră până la final”, a spus Ianis Hagi, pentru Rangers TV.

Hagi a fost ales omul meciului

Jurnaliștii au fost impresionați de evoluția mijlocașului român. Și fanii i-au transmis sute de mesaje.

”Execuția de senzație a lui Ianis Hagi îi aduce pe cei de pe Ibrox mai aproape de titlu”, au scris cei de la Glasgow Live.

BBC l-a desemnat omul meciului.

”Momentul său de magie a fost o scânteie strălucitoare și a adus victoria într-un meci altfel discret. Rangers a reușit să se desprindă prin momentul său de strălucire. A venit timpul lui”, au titrat cei de la BBC.

”Mulțumesc, prințule Ianis”, a scris un fan al trupei din Glasgow, pe Twitter.

The Scottish Sun l-a numit omul meciului și i-a acordat cea mai mare notă, 8.

”În minutul 52, Hagi a ieșit la rampă. A intrat în interior, din partea dreaptă, și-a ridicat privirea, apoi a tras cu piciorul stâng, din afara careului. Nu s-a îndoit de forța sa în această fază”, au remarcat scoțienii.

Românul a fost lăudat după meci și de antrenorul secund al lui Rangers, Gary McAllister.

” Cred ca a fost nevoie de un pic de magie de la Ianis Hagi pentru a face diferenta”, a spus antrenorul.

Rangers este lider detașat în Scoția, având 75 de puncte, în timp ce Celtic, care este pe locul 2, are doar 52 de puncte.

adsmedia.ro - Ad Network
Mini Narghilea , Tigare electronica Tip Fume Vapes SIKS
Mini Narghilea Electronica Tip Fume Vapes
Kit Banda Led RGB SIKS
Difuzor de aromaterapie si purificator aer SIKS...
Banda dubla adeziva SIKS®, nu lasa urme pe pereti, reutilizabila
Instalatie De Craciun SIKS, Liniara 24 M, 300 LED -uri, Cu 8 jocuri de lumini
Etichete: