Anda Adam a uitat de divorț și s-a lăsat cuprinsă de distracție altături de Jador și noul său iubit într-un club din Cluj! Vedeta a postat totul pe rețelele de socializare.
Anda Adam s-a distrat cu Jador într-un club din Cluj! Vedeta a venit însoțită de iubitul ei
Anda Adam este una dintre cele mai cunoscute artiste din showbiz, având o mulțime de fani care o susțin și o apreciază. În ultimul timp au apărut o mulțime de zvonuri cum că aceasta ar divorța și că relația cu soțul ei s-a consumat. Chiar dacă nu a declarat nimic oficial, artista dovedește lucrurile acestea pe contul ei de pe rețelele de socializare.
Se pare că se simte foarte confortabil în noua postura de femeie singură, căci Anda Adam nu pierde nopțile de vară, mai ales de când s-au deschis cluburile, iar petrecerea e la ordinea zilei. Noaptea trecută, aceasta s-a distrat pe muzica lui Jador într-un club din Cluj-Napoca, unde și-a făcut apariția la brațul iubitului ei. Într-o filmare realizată în timp ce fostul concurent de la “Survivor România” cânta una dintre melodiile sale și chiar a fredonat câteva versuri, semn că îi apreciază muzica.
La 41 de ani, Anda Adam își trăiește la maximum povestea de iubire începută cu un afacerist din Cluj-Napoca. Noaptea trecută, ei au mers în clubul în care Jador a susținut un concert și, printre cei care au cântat și au dansat pe piesele lui s-a numărat și cunoscuta cântăreață.
Fostul concurent de la “Survivor România” a cântat ieri în Pitești, Cluj-Napoca și Sebeș, iar în drum spre concerte, el a făcut un video în mașină, pe care l-a urcat pe contul lui de TikTok.