Antena 3 şi Mihai Gâdea nu au scăpat de furia celor de la Consiliul Naţional al Audiovizualului.
„Sinteza Zilei”, emisiunea realizată de Mihai Gâdea la Antena 3, a atras postului o somaţie publică după ce Șerban Nicolae și Mugur Ciuvică, invitați la Sinteza zilei, au folosit sintagma injurioasă „m**e PSD”. Dacă, marţi, cei de la Antena 3 au scăpat basma curată, CNA s-a gândit mai bine, iar joi a sancţionat televiziunea Antena 3 cu somaţie publică pentru injurii, informează paginademedia.ro.
Postul Antena 3 a fost sancţionat pentru strigătul „m**e PSD”
La şedinţa CNA, au fost șase voturi pentru propunerea de somare a Antenei 3. Pe lângă Radu Herjeu și Gabriel Tufeanu, au mai votat Orsolya Borsos, Ramona Sorescu, Monica Gubernat și Nicolaie Bălașa. „Am citit și eu urmările și cum s-a înțeles de opinia publică și am rămas uimită, siderată, dar, mă rog, asta este”, a spus Monica Gubernat, președintele CNA.
Citiţi şi:
Rareş Bogdan vine cu o explicaţie-bombă pentru care vorbeşte cu Mircea Badea şi Gâdea la Antena 3
Întrebată de colegi care au fost „ecourile”, aceasta a răspuns că s-a înțeles că „am dat drumul la această expresie, ori nu asta e intenția”. „Este pentru prima dată când renunț la ce susțin. Foarte greu mă răzgândesc, dar de data aceasta m-am răzgândit”, a spus Monica Gubernat, unul dintre membrii care și-au schimbat votul față de ședința de luni. Alături de ea, și-au mai schimbat votul și Ramona Sorescu și Nicolaie Bălașa. Ambii au fost marți împotriva somației pentru Antena 3, mai notează sursa amintită.
„Sinteza Zilei”, de la Antena 3, este cea mai urmărită emisiune a postului de ştiri deţinut de familia Voiculescu.