Redactia.ro
Home » Știri » Calendar ortodox 17 decembrie 2020. Cui spunem „La mulți ani”

Calendar ortodox 17 decembrie 2020. Cui spunem „La mulți ani”

Calendar ortodox 17 decembrie 2020

Calendar ortodox 17 decembrie 2020. Este o sărbătoare foarte importantă în această zi, iar noi trebuie să știm cui să îi urăm „La mulți ani”. Iată ce sfânt este sărbătorit pe această dată, în calendarul ortodox.

Calendar ortodox 17 decembrie 2020. Ce sfinți sunt sărbătoriți

Data de 17 decembrie este înscrisă în calendarul ortodox cu o mare sărbătoare. Este ziua în care îl cinstim pe Sfântul Prooroc Daniel. Tot pe această dată, mai sunt sărbătoriți și Sfinţii Mucenici Patermutie, Copri si Alexandru; Cuviosul Dunale; Sfântul Mucenic Iahu; Sfântul Dionisie cel Nou din Zachint; Sfântul Mucenic Nichita.

Sfântul Prooroc Daniel a fost unul dintre cei mai importanți sfinți din Vechiul Testament. El a fost înzestrat de Dumnezeu cu puterea de a vedea în viitor și puterea de a interpreta visele, căci el mereu visa taine ale Domnului. El a reușit să descopere ce a visat împăratul Nabucodonosor și i-a cruțat pe mulți, căci acesta a început să îi ucidă pe toți înțelepții din Babilon, fiindcă nu au fost capabili să își dea seama ce a visat acesta privind duhul său.

Sfântul Prooroc Daniel a reușit, dar când împăratul și-a făcut statuie de aur, el a refuzat, împreună cu bunii creștini Anania, Azaria şi Misail, să meargă la locul dezvelirii statuii, iar împăratul a fost foarte nemulțumit. Sfântul Prooroc Daniel și prietenii său au fost uciși de împăratul Atic.

Calendar ortodox 17 decembrie 2020. Ce rugăciuni se spun

Troparul Sfântului Prooroc Daniel şi al Sfinţilor trei Tineri: Anania, Azaria şi Misail
Glasul al 2-lea

Mari sunt faptele credinţei; că în mijlocul izvorului văpăii, ca într-o apă de odihnă sfinţii trei Tineri s-au bucurat şi Proorocul Daniel păstor leilor ca unor oi s-a arătat. Pentru rugăciunile lor, Hristoase Dumnezeule, miluieşte-ne pe noi.

Condacul Sfântului Prooroc Daniel
Glasul al 3-lea

Fecioara astăzi pre Cel mai presus de fiinţă naşte, iar pământul peştera Celui neapropiat aduce. Îngerii cu păstorii slavoslovesc, iar magii cu steaua călătoresc. Că pentru noi s-a născut prunc tânăr, Dumnezeu cel mai înainte de veci.

Luminându-se cu duhul inima ta cea curată, vas de proorocie te-ai făcut; că ai văzut cele ce erau departe, ca şi cum ar fi fost de faţă şi pe lei i-ai îmblânzit, fiind aruncat în groapa lor. Pentru aceasta pe tine te cinstim, Proorocule, Fericite Daniel.

 

adsmedia.ro - Ad Network
Mini Narghilea , Tigare electronica Tip Fume Vapes SIKS
Mini Narghilea Electronica Tip Fume Vapes
Kit Banda Led RGB SIKS
Difuzor de aromaterapie si purificator aer SIKS...
Banda dubla adeziva SIKS®, nu lasa urme pe pereti, reutilizabila
Instalatie De Craciun SIKS, Liniara 24 M, 300 LED -uri, Cu 8 jocuri de lumini
Etichete: