Să vezi și să nu crezi! Un fost fotbalist al naţionalei Nigeriei, Emmanuel Emenike, face senzație pe internet arătând luxul în care trăiește în țara lui. Acestuia îi place să facă furori pe rețelele de socializare, unde se laudă cu casa lui, mașinile și foarte mulți bani.
Cum arată casa luxoasă unde locuiește Emmanuel Emenike
Emmanuel Emenike i-a lăsat pe toți cu gura căscată, după ce a postat pe Instagram, mai multe imagini cu casa luxoasă în care trăiește. Toată lumea se aștepta la o locuință uriașă și scumpă, însă puțini se gândeau că are un adevărat palat. Imaginile cu casa lui au devenit virale și au făcut înconjurul internetului.
Fostul jucător de la cluburile Spartak Moscova și Olympiacos, Emenike a investit o parte din banii câștigați din fotbal în casa visurilor sale. Este clar câți bani a câștigat de-a lungul vieții lui, căci și-a construit o casă cum puțini oameni au mai văzut. Casa visurilor fostului fotbalist este dotată cu o rampă specială pentru a-și urca bolidul de lux direct în balcon. Interiorul casei se ridică la nivelul așteptărilor oricui: mobilă poleită cu aur, lustre imense și scări care amintesc de palatele regale.