Cât costă să vizitezi orașul Jericho din serialul fenomen „Wednesday”. Mulți nici nu știau că s-a filmat, în mare parte, la Buftea. De altfel, serialul este filmat și în alte locații de vis de la noi din țară. Acesta are un real succes, iar fanii sunt în delir și asteaptă anunțul referitor la un al doilea sezon.
Cât costă să vizitezi orașul Jericho din „Wednesday”
„Wednesday”, serialul „Familia Addams”, a fost filmat la noi în țară de către Netflix. Se bucură de un real succes, la care mulți nici nu se așteptau. Are doi actori români, Victor Dorobanțu și George Burcea. Din distribuție au făcut parte și alți români, lucru care este un motiv de admirat și mândrie. O mare parte din serial a fost filmată în orașul Jericho. Mulți s-au întrebat, inițial, dacă acel orășel este tot la noi în țară sau în America. Ei bine, orașul Jericho din Wednesday este chiar la Buftea. Acum, mulți sunt cei care se îngrămădesc la Buftea pentru a vizita orașul Jericho în care filmează actorii.
Buftea-Events a organizat un tur în acest sfârșit de săptămână, unde fanii producției pot vizita împrejurimile în care se filmează celebrul serial. Turul conține: vizită în orașul Jericho, vizită în set-ul Piligrim World, vizită pe toate platourile de filmare, vizită la 2 dintre cele mai mari platouri din Europa și o masă caldă cu tematică în incinta restaurantului. Pentru toate acestea, prețul este de doar 200 de lei.