Redactia.ro
Home » TV » Cine a câştigat marea finală iUmor de la Antena 1? Surpriza e colosală

Cine a câştigat marea finală iUmor de la Antena 1? Surpriza e colosală

iUmor

Emisiunea iUmor de la Antena 1 a ajuns deja la sezonul al nouălea, iar acesta se va încheia în curând, având în vedere faptul că deja a avut loc semnifinala. Iată cine a fost câștigătorul din sezonul trecut al emisiunii și cine este acum în lupta pentru marele premiu, din această iarnă.

Cine va câștiga iUmor 2020, sezonul 9

Nu se știe deocamdată cine este mare câștigător al emisiunii iUmor, din moment ce telespectatorii sunt cei care votează și au cuvântul final pentru alegerea marelui învingător.

Eduard Vacariu a fost cel care a câștigat sezonul cu numărul opt, după ce a făcut un număr de stand-up comedy.

„Foarte multă lume mi-a zis că am avut un număr vulgar la audiţii, în sensul că au fost foarte multe beep-uri şi nu s-a înţeles la TV. Aşa că am decis să vin acum în finală cu un număr «curat»“, a declarat Eduard Vacariu.

Acum, în lupta pentru marele premiu și pentru titlul de cel mai amuzant român, se află nu mai puțin de șapte finaliști.

Cine sunt finaliștii de la emisiunea iUmor

Gabriela Porumbacu este o actriță cu un număr de stand-up de autoironie și una dintre finalistele acestei emisiuni.

Printre finaliști este și un medic. Este vorba despre Alin Georgescu, despre care au avut numai cuvinte de laudă toți jurații.

”Sunteți un mister, domnul meu, de unde ați apărut în sezonul 9? A spus toate răutățile pământului, dar a făcut-o cu stil, nu a fost bădăran!”, a spus Cheloo.

”Eu nu știu dacă am văzut vreodată pe această scenă un număr atât de masculin! Mi-aș dori foarte mult să câștigi concursul acesta pentru că nu doar te-ai pregătit, dar ești un om inteligent! Așa trebuie să arate un număr la iUmor!”, a declarat Mihai Bendeac.

Și Cristi Manolescu este printre finaliști. El le-a creat o impresie foarte bună lui Cheloo și Bendeac.

”Domnul Manolescu mi-a fost antipatic la începutul călătoriei sale în mlaștina iUmor, dar se pare că acest Batman al umorului  românesc evoluează și devine din ce în ce mai periculos pentru răufăcătorii care vin aici și ne pierd timpul”, a declarat Cheloo.

”Pur și simplu senzațional! De departe cel mai bun număr de one liners din acest sezon”, a spus Mihai Bendeac.

Ștefan Nistor a fost trimis direct în finală și are șanse la marele premiu.

”90% dintre lucrurile pe care le-ai spus mi s-au părut revoltătoare, dar mi se pare esențial să existe oameni care să facă glume despre asta!”, a spus Mihai Bendeac.

Tot în competiție sunt și Biba Struja, bărbatul venit din Serbia care poate suporta șocuri extreme.

Georgiana Lupu este a doua fată aflată în această competiție.

Primul finalist a fost Andrei Ungureanu, care suferă de sindromul Tourette.

”Am început să fac TikTok de un timp și mă filmez pentru a le arăta și altora ce înseamnă să trăiești cu acest sindrom. Cumva este o parte din mine acum, Tourette e atunci când corpul meu se mișcă involuntar, scoate sunete învoluntar și vă înjură involuntar”, a spus el.

adsmedia.ro - Ad Network
Mini Narghilea , Tigare electronica Tip Fume Vapes SIKS
Mini Narghilea Electronica Tip Fume Vapes
Kit Banda Led RGB SIKS
Difuzor de aromaterapie si purificator aer SIKS...
Banda dubla adeziva SIKS®, nu lasa urme pe pereti, reutilizabila
Instalatie De Craciun SIKS, Liniara 24 M, 300 LED -uri, Cu 8 jocuri de lumini
Etichete: