Diana Şoşoacă a făcut declarații extrem de dure și a spus, printre altele, că „băieţii au ţâţe” din cauza „porcăriilor din hypermarketuri” cumpărate de părinții lor. „Porcării” care îi și „omoară”. Iată detalii.
Diana Şoşoacă atacă părinții din România: „De ce băieţii au ţâţe? Că le daţi porcării din supermarketuri”
Diana Şoşoacă a avut o convorbire online cu Luis Lazarus, unde a făcut un atac asupra anumitor părinți din România.
„Ce căutaţi, bă, în hypermarketuri, să vă nenorociţi propria naţie? Să vă omorâţi copiii? Vă întrebaţi de ce băieţii au ţâţe? Că le daţi porcării din supermarket. (n.r. Luis Lazarus intervine şi precizează că de la puii injectaţi)”.
Diana Șoșoacă este de părere că e mai bine ca românii să cumpere de la țărani produse.
„Duceţi-vă la ţară şi puneţi oamenii să vă vândă, efectiv, de la ei. Nu există, deci întotdeauna, de când mă ştiu, am cumpărat de la ţărani. Pe unde mă duceam, îi identificam pe lângă Bucureşti şi mă duceam şi cumpăram de la ei. Întotdeauna, de două ori pe an, cumpăr un viţel. Jumătate îl păstrez pentru familia mea, jumătate îl donez. Întotdeauna, am ţăranii mei. Şi soacră-mea acuma creşte foarte multe păsări, cât o mai ţine Dumnezeu, să-i dea sănătate. Raţă, curcă, găină, pui, tot ce vrei, eu am în curte!”, a spus Diana Șoșoacă.