Georgescu Dragos
Săptămâna Luminată din acest an a adus o veste care a întristat profund lumea folclorului românesc: Dumitru Zamfira, unul dintre cei mai mari maeștri ai fluierului, s-a stins din viață. Plecarea sa lasă un gol imens în cultura tradițională a României, dar și o moștenire de neprețuit, clădită cu pasiune, talent și o viață întreagă dedicată muzicii autentice. Povestea lui Dumitru Zamfira este povestea unui copil crescut în mijlocul naturii gorjene, care a ascultat ciripitul păsărilor și a transformat sunetele pământului natal în artă, ducându-le pe cele mai mari scene ale lumii.
Doliu în lumea muzicii populare românești. A murit unul dintre cei mai mari lăutari
Dumitru Zamfira s-a născut pe 18 mai 1940 în orașul Novaci, la poalele munților Parâng, într-o familie pentru care tradiția și muzica populară erau o parte firească a vieții. Încă de la patru ani, bunicul său i-a cumpărat primul fluier, iar acest gest avea să-i schimbe destinul. Copilul asculta cu atenție ciripitul păsărilor și sunetele naturii din zăvoiul Novaciului, imitându-le pe fluierul său mic. Așa a început o poveste care avea să traverseze decenii și să inspire generații.
La șase ani, Dumitru Zamfira a urcat pentru prima dată pe o scenă, la sfârșitul anului școlar. Tatăl său, învățătorul Zamfira, i-a oferit ocazia să cânte în fața colegilor și a părinților. Piesa aleasă a fost „Mândra mea sprâncene multe”, un cântec pe care mama sa îl interpreta adesea în casă. Acest moment a marcat începutul unei cariere prodigioase.
Dumitru Zamfira a urmat cursurile școlii elementare din Novaci, apoi liceul la Târgu Jiu, continuând cu Școala Tehnică de Comerț din Craiova și Facultatea de Științe Economice a Universității din Craiova. În paralel cu studiile, și-a cultivat pasiunea pentru muzică, participând la evenimente locale și învățând de la bătrânii satului tainele instrumentelor tradiționale.
Viața în mijlocul unui adevărat conservator de datini și muzică tradițională, care este Gorjul cu vetrele lui de folclor, la care se adaugă talentul nativ și calitățile umane și artistice, l-au propulsat rapid pe Dumitru Zamfira în lumea profesioniștilor. A devenit solist instrumentist la Orchestra Populară „Doina Olteniei” a Filarmonicii de Stat „Oltenia”, la Ansamblul de Cântece și Dansuri „Nicolae Bălcescu” din Craiova și dirijor la Ansamblul Casei de Cultură a Studenților din același oraș.
Cum a început totul pentru Dumitru Zamfira
Încă din timpul studenției, Dumitru Zamfira a reușit la concursul pentru postul de solist instrumentist al Ansamblului „Ciocârlia” al Ministerului de Interne, unde a activat între 1970-1991 și 1997-2005. În anii 1992-1993 a fost funcționar administrativ la Misiunea Permanentă a României pe lângă ONU, la New York, iar între 1995 și 1997 a fost referent de specialitate la Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” din București.
Zamfira a susținut recitaluri solistice în care schimba instrumentele cu o ușurință rar întâlnită, trecând de la fluier la caval, cimpoi, tilincă, drâmbă, ocarină sau blockflöte. A stăpânit peste 15 instrumente tradiționale de suflat, fiecare cu tehnici și timbralități diferite, dovedind o versatilitate impresionantă. Repertoriul său cuprindea creații păstorești, piese ritual-ceremoniale, cântece, doine, balade și melodii de joc din toate zonele folclorice ale României.
Unicitatea lui Dumitru Zamfira a constat în modul în care a reușit să îmbine virtuozitatea tehnică cu autenticitatea interpretării. Recitalurile sale se încheiau adesea cu piese concertante de mare dificultate, precum „Hora staccato” sau „Hora spiccato” de Grigoraș Dinicu, „Călușul oltenesc”, „Ceasornicul”, „Căruța poștei”, „Sârba rândunelelor”, „Dans țărănesc” de Constantin Dimitrescu sau celebra „Ciocârlia”.
Zamfira nu era doar un interpret, ci și un creator de atmosferă. Fiecare apariție scenică era o călătorie în lumea satului românesc, cu parfumul ierbii proaspete, cu sunetul clopotelor de la stână, cu doina care răscolește sufletul și sârba care ridică sala în picioare. A reușit să aducă pe scenă nu doar muzica, ci și spiritul locului, emoția și povestea fiecărei melodii.
Ambasador al folclorului românesc: turnee și recunoaștere internațională
Dumitru Zamfira a efectuat turnee în toate județele țării, dar și în capitalele și orașele importante din Europa, Asia, America de Nord, America de Sud și Africa. A fost laureat al Festivalului Național din 1962, al Festivalului „Cântarea României” (edițiile 1981, 1983, 1985, 1987), al festivalurilor internaționale din Franța, Grecia, Bulgaria, Finlanda, Italia. A fost decorat cu Ordinul Meritul Cultural clasa a III-a în 1968, a primit Marele Premiu al Fundației ETHNOS (1997), Diploma de Merit din partea Societății Române de Radiodifuziune, Diplome de Excelență din partea Ministerului Culturii, Consiliului Județean Gorj și a altor instituții.
A primit titlul de Maestru al cântecului la Festivalul „Fluierul de Aur” al Sârbilor din Balcani (2001) și a fost distins cu Ordinul Național „Pentru Merit” în grad de Cavaler, acordat de Președintele României în 2002. A reprezentat tradiția muzicii populare la multiple spectacole de gală dedicate vizitelor șefilor de stat străini în România, la London Palladium Royal Performance (1967), la Smithsonian Institute cu ocazia Bicentenarului Statelor Unite ale Americii (1976), la festivaluri din Nanterres (Franța), Bursa (Turcia), Spania, Olanda, Germania, India, China și multe altele.
Pe lângă cariera de interpret, Dumitru Zamfira a fost și un mentor pentru tinerii artiști. A fost membru în juriu la edițiile multiple ale festivalurilor „Maria Tănase” și „Maria Lătărețu”, președinte de juriu la festivaluri județene de folclor (Slatina, Caracal, Corabia etc.). A colaborat cu ansambluri folclorice de prestigiu, precum „Maria Lătărețu” din Târgu-Jiu sau „Doina” al Armatei, și a fost membru permanent al formației „Ethnica” a New York University.
A contribuit la realizarea a peste 30 de spectacole-premieră la începutul fiecărei stagiuni a Ansamblului „Nicolae Bălcescu” și a Ansamblului „Ciocârlia”. A susținut recitaluri la festivaluri de folclor din țară și din străinătate, fiind aplaudat de publicul din Europa, America și Asia.
Ce lasă în urmă
De-a lungul carierei, Dumitru Zamfira a înregistrat numeroase albume, multe dintre ele pe vinil, la Electrecord. Printre piesele celebre se numără „Hora Spiccato”, „Miorița”, „Ca din cimpoi”, „Hora de la Mehedinți”, „Sârba gorjenească”, „Brâul”, „Sârbe din Mehedinți”, „Cântecul nașului”, „Busuioc de la Plenița”, „Bugeacul”, „Leliță floare”, „Geamparalele”, „Sârba ciobănească” și, desigur, „Ciocârlia”.
A apărut frecvent în emisiuni de televiziune dedicate folclorului, precum „Tezaur folcloric” sau „Popasuri folclorice”, unde a încântat publicul cu minirecitaluri și colaje de melodii din Gorj și din alte zone ale țării.
Vestea trecerii sale în neființă a fost anunțată de băcița Mărioara Băbu de la Stâna Ștefanu de pe Transalpina, care a transmis un mesaj emoționant: „O veste tristă a venit ca un fulger pentru toți cei care l-am iubit pe Dumitru Zamfira. În Săptămâna Luminată, Dumnezeu l-a vrut să cânte la fluierul lui fermecat în ceruri îngerilor… A fost un novăcean, un prieten și mai presus de toate o valoare a folclorului românesc…”.
Cei care l-au cunoscut spun că Dumitru Zamfira era mereu cu gândul la meleagurile natale, la Novaci, și că îi plăcea să vorbească despre oamenii locului și tradițiile lor. Era un om modest, cald, mereu gata să ajute și să inspire.
Unde va fi înmormântat
Trupul neînsuflețit al lui Dumitru Zamfira va fi adus și înmormântat la Cernădia, aproape de locurile unde a copilărit și de oamenii pe care i-a iubit. Comunitatea locală îi va aduce un ultim omagiu, iar muzica sa va răsuna, cu siguranță, încă multă vreme pe dealurile Gorjului.
Moștenirea lui Dumitru Zamfira: sunetul care nu se stinge
Dumitru Zamfira a fost mai mult decât un virtuoz al fluierului: a fost un ambasador al folclorului românesc, un păstrător al tradiției și un creator de punți între generații. Prin talentul, pasiunea și dăruirea sa, a reușit să ducă muzica populară românească din zăvoiul Novaciului până pe cele mai mari scene ale lumii. A inspirat generații de artiști și a lăsat o comoară neprețuită în patrimoniul cultural național.
În Săptămâna Luminată, când tradiția spune că cerurile sunt deschise, Dumitru Zamfira a plecat să cânte îngerilor. Dar pentru noi, cei rămași, sunetul fluierului său va rămâne mereu viu, amintindu-ne de rădăcini, de frumusețea satului românesc și de puterea muzicii de a uni suflete. Dumnezeu să-l odihnească în lumină, iar memoria sa să dăinuie în inimile tuturor celor care iubesc folclorul autentic.
