Astăzi, la ora 08:00 (n.r. 09:00 ora locală a României) au avut loc două explozii. Potrivit autorităților, două colete-capcană au explodat în Amsterdam. Din fericire, până la această oră n-a fost raportată nicio victimă.
Două colete-capcană au explodat în Amsterdam
Miercuri, 12 februarie, au avut loc două explozii suspecte pe străzile din Amsterdam. Prima dintre ele a avut loc la o clădire de birouri din cartierul Sloterdijk din Amsterdam, iar cealaltă la poșta din Kerkrade. Poliția e de părere că au fost plasate două colete-capcană, potrivit mediafax.
Din primele informații, prima dintre explozii a fost cauzată de un colet suspect trimis prin poștă. Autoritățile olandeze au transmis că nu există victime și că perimetru a fost cercetat amănunțit. Cu toate acestea, o ambulanță s-a deplasat la fața locului pentru a fi în permanență la dispoziția celor din clădirea în fața căreia a explodat coletul.