FCSB – Craiova, fără spectatori! Guvernul României a decis ca toate meciurile să se joace fără suporteri din cauza epidemiei. Cei 1000 de olteni care trebuiau să facă deplasarea pentru partida din această seară şi-au anulat călătoria.
Raed Arafat, secretarul de stat în MAI, a anunțat că toate activitățile din România vor fi interzise dacă implică participarea a mai mult de 1000 de persoane! Astfel derby-ul etapei FCSB – Craiova la care erau aşteptaţi 25.000 de spectatori se joacă cu porţile închise.
„Meciurile de fotbal se joacă fără spectatori. Se aplică regulile acestea. Știm că va produce nemulțumiri. S-a aprobat procedura pentru suspendarea cursurilor în instituţiile de învăţământ. Se interzic activităţile ce includ mai mare de 1.000 de persoane. Pentru activităţile cu mai puţin de 1.000 de persoane se aprobă cu acordul DSP. Până pe 31 martie intră în vigoare aceste măsuri. Aceste măsuri vizează evenimentele publice şi private”, a spus Raed Arafat, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă.