Președintele Klaus Iohannis l-a desemnat tot pe Ludovic Orban pentru funcția de premier. Votul urmează să fie dat mâine, printr-o procedură specială.
Atât audierile cât și votul urmează să aibă loc mâine, procedura fiind una foarte strictă după ce senatorul PNL Vergil Chițac a fost depistat pozitiv la coronavrius, el având mai multe întâlniri cu lideri și parlamentari ai PNL.
„Având în vedere situația specială am decis și am făcut aceste consultări sub formă de teleconferință. Am discutat cu toate partidele și pot să trag câteva concluzii. Prima, toate discuțiile au fost foarte bune, foarte constructive. Toate abordările au fost consistente, mature și constructive. Toată lumea a înțeles că suntem într-o situație de criză în care nu e loc de răfuieli politice, e nevoie de soluții și asta foarte urgent. În cadrul acestor consultări am primit o singură propunere.
Avem în momentul de față un guvern în funcțiune. Guvernul Ludovic Orban care a lucrat foarte serios și foarte bine indiferent dacă a fost cu puteri depline sau interimar. Am luat împreună măsurile cele mai potrivite la timpul potrivit. Avem cazuri puține în România și ne dorim să rămână așa în continuare. Este de neimaginat să schimbăm totul peste noapte fiindcă atunci nimic n-ar mai funcționa. Așadar, singura opțiune pe care am primit-o este Ludovic Orban și l-am desemnat pentru poziția de prim-ministru al guvernului.
Am promisiuni că se vor implica toți în Parlament pentru a trece în foarte scurt timp, posibil deja mâine, să avem votul de învestire al Guvernului Orban, un vot care se va da în condiții speciale. Mă aștept de la toate partidele să fie parte a acestui efort comun, în așa fel încât să ne concentrăm pe combaterea coronaviruslui.” a declarat Klaus Iohannis.
Procedura de învestire a guvernului va fi una cu totul și cu totul nouă, mai ales că premierul desemnat se va afla în autoizolare la Vila Lac. Orban cel mai probabil va prezenta programul de guvernare prin videoconferință. Audierea miniștrilor ar putea fi făcută de asemenea prin videoconferință, au precizat sursele citate.