Redactia
Un oraș minier din România a ajuns, la peste 15 ani de la închiderea minei de cărbune, un oraș în care zeci de localnici trăiesc din ajutoarele sociale. Localitatea duce lipsă de investiții și de forță de muncă. Iată despre ce este vorba.
Românii de la oraș care trăiesc cu 140 de lei lunar: „Ne mulțumim și cu ajutorul social”
Un material adevarul.ro arată cum trăiesc oamenii din orașul Aninoasa, județul Hunedoara, la peste 15 ani de la închiderea minei de cărbune după aproape un secol și jumătate de activitate neîntreruptă.
Niciun investitor important nu a mai ajuns în orașul din Valea Jiului, iar asta se vede cu ochiul liber. Cu o lipsă de investiții și fără locuri de muncă, unii localnici de acolo trăiesc din ajutoarele sociale, care încep de la 140 de lei.
„Cu acești bani primiți ca ajutor social, nici nu trăim, nici nu murim. Vara e mai bine, pentru că mergem la sapă, la bureți, la afine. Dar iarna, până să primim lemnele, facem focul cu ce apucăm”, a spus o femeie care și-a transformat o veche canapea din casă în lemn de foc, potrivit Adevărul.
La 52 de ani câți are, Vasile Popescu trăiește și el din ajutorul social primit de la primărie. Nu a lucrat în mină și nu are de lucru.
„Ne mulțumim și cu ajutorul social. Pe lângă acești bani, aproape 150 de lei câți sunt, mai primim câte un ajutor în alimente, acele carduri de la Guvern, mai primim lemne pentru iarnă, de vreo 1.600 de lei. Eu singur, mă mai descurc. Mai lucrez pe la vecină și poate mai îmi pune o farfurie de ceva și poate mai îmi dă o țigară sau două”, a spus Vasile.
Foștii mineri, în schimb, au cele mai mari venituri. Unii au pensii de miner care pot ajunge la 4.000-5.000 de lei, însă subteranul le-a lăsat urme adânci.
„Luăm o pungă de medicamente pe zi. Soțul are reumatism, are probleme cu vederea și câte și mai câte”, a spus soția unui fost miner.
„În Aninoasa, viața minerilor nu a fost ușoară. Nu aveai Paști, nu aveai Crăciun, munceai și de Revelion, și câte două schimburi, pentru că România avea nevoie de cărbune. În fiecare dimineață te sculai și intrai jos. Intrai în subteran și nu știai dacă mai ieși afară. Gazele din mină te pot zăpăci de cap. Exploziile erau cel mai mare pericol. Apoi surpările, bolile. Nu mai am dantură deloc”, a spus un fost miner, potrivit sursei menționate mai sus.
