Redactia.ro
Home » Sport » Serena Williams s-a retras de la Roland Garros

Serena Williams s-a retras de la Roland Garros

Serena Williams, Roland Garros, retragere

Surorile Williams au spun adio turneului de la Roland Garros. Venus a pierdut în primul tur, iar Serena s-a retras astăzi, din cauza unei accidentări.

Serena Williams, 39 de ani, a fost obligată să părăsească turneul parizian, după ce a acuzat o accidentare la tendonul lui Ahile.

„Este vorba de tendonul lui Ahile, care nu a avut timp să se vindece după US Open. Am nevoie de şase săptămâni pentru recuperearea după această accidentare. Ador să evoluez pe zgura de la Paris, am încercat să joc, dar tendonul lui Ahile nu mă lasă. Nu am avut destul timp pentru a se vindeca. Nici măcar nu pot să merg corect, așa că nu aș fi putut juca prea mult”, a declarat Serena Williams în conferinţa de presă de la Paris.

Serena Williams nu este la primul abandon la Paris. Fostul lider mondial, deținătoarea a 23 de trofee de Mare Șlem a abandonat și în 2018, chiar înainte de optimea de finală cu Maria Sharapova.

23 de titluri de Grand Slam are Serena la simplu

Serena Williams este una dintre cele mai titrate jucătoare de tenis. Are în palmares 23 de titluri de Grand Slam la simplu. A mai jucat încă 4 finale, dar le-a pierdut. În proba de dublu feminin și dublu mixt mai are însă 14 tituri. Anul acesta fostul lider mondial a ajuns până în semifinale la US Open, unde a fost învinsă de Victoria Azarenka.
După ce a născut, toată lumea s-a așteptat să se retragă, dar jucătoarea a spus că nici nu se gândește la așa ceva.

„Sincer, nu m-am gândit niciodată că voi juca la vârsta mea. Adică parcă nu împlinesc 39 de ani. Nu ştiu când se va termina asta pentru mine. O iau ca pe o distracţie. Dacă voi simţi că s-a terminat, atunci s-a terminat”, a declarat americanca.

adsmedia.ro - Ad Network
Mini Narghilea , Tigare electronica Tip Fume Vapes SIKS
Mini Narghilea Electronica Tip Fume Vapes
Kit Banda Led RGB SIKS
Difuzor de aromaterapie si purificator aer SIKS...
Banda dubla adeziva SIKS®, nu lasa urme pe pereti, reutilizabila
Instalatie De Craciun SIKS, Liniara 24 M, 300 LED -uri, Cu 8 jocuri de lumini
Etichete: