Alegeri prezidențiale 2019. Europarlamentarul Rareș Bogdan a votat la Roma, la secția amenajată la „Accademia di Romania”. Alături de el, au venit la vot secretarul general al PNL Robert Sighiartău și senatorul Viorel Badea.
„Am votat la Roma, la Academia di Romania, cu Robert Sighiartău și prieteni dragi din Societatea Civila, Oana Stanciulescu si Oreste Theodorescu. Iubiți România în fiecare zi, oriunde s-ar afla!”, a scris Rares Bogdan, pe Facebook.
Alegeri prezidențiale 2019. Mesajul lui Klaus Iohannis către românii din Diaspora
La ieșirea din secția de votare, prim vicepreședintele PNL a declarat că a votat la Roma „din respect pentru frații noștri care nu au plecat de bine, ci din disperare că au fost umiliți ani în șir și pentru că nu și-au mai găsit acolo viitorul”.
„Am venit din respect pentru ei, pentru cei care în urmă cu cinci ani l-au adus pe președintele nostru în fruntea statului”, a mai declarat Rareș Bogdan.
Alegeri prezidențiale 2019. Trei zile de votare pentru Diaspora
În premieră, anul acesta românii din afara ţării au la dispoziţie trei zile pentru a vota la urne în 835 de secţii de votare. Respectivele secţii sunt deschise astfel: vineri între ora locală 12:00 şi ora locală 21:00, iar sâmbătă şi duminică între ora locală 7:00 şi ora locală 21:00. Alegătorii care la ora 21:00 se află la sediul secţiei de votare, precum şi cei care se află la rând în afara sediului secţiei de votare pentru a intra în localul de vot pot să îşi exercite dreptul de vot până la ora locală 23:59.
Alegeri prezidențiale 2019. Primele secții de votare din străinătate s-au deschis deja
Primii care au putut vota la alegerile prezidenţiale din acest an au fost românii stabiliţi în Noua Zeelandă. Secţia de votare din Auckland s-a deschis, în noaptea de joi spre vineri, la ora 1:00, ora României, care reprezintă ora locală 12.00.Votul în străinătate se va încheia luni, la ora 7:00, odată cu închiderea secţiilor de votare de pe coasta de vest a Statelor Unite ale Americii, potrivit news.ro.