După despărțirea de Universitatea Craiova, Laurențiu Reghecampf și-a găsit o nouă echipă. Antrenorul a semnat cu formația care evoluează în prima ligă din Azerbaijan, Neftchi Baku.
Cei de la Neftchi Baku au făcut anunțul oficial pe rețelele sociale și pe site-ul echipei. Laurențiu Reghecampf a semnat un contract valabil pe următoarele două sezoane cu Neftchi Baku.
În sezonul recent încheiat, Neftchi Baku a terminat pe locul secund în clasament, cu un total de 50 de puncte, în spatele campioanei Qarabag. Astfel, Laurențiu Reghecampf o va pregăti pe Neftchi Baku pentru meciurile din UEFA Conference League.