FCSB dă explicații! Luni fotbaliștii s-au antrenat la baza din Berceni. Autoritățile au început o anchetă în acest caz.
Elevii lui Bogdan Vintilă s-au prezentat luni dimineața la baza din Berceni. Motivul ar fi fost efectuarea de noi teste COVID 19. Testarea nu a mai avut loc, în schimb antrenorul Bogdan Vintilă a decis să facă un antrenament scurt. Jucătorii au fost împărțiți în grupe de câte trei și s-au pregătit pe cinci terenuri. Poliția a deschis se pare o anchetă în acest caz considerând că s-au încălcat reglementările prevăzute de ultima Ordonanță Militară. Gigi Becali spune că nu a fost căutat de niciun polițist și susține că fotbaliștii săi nu au încălcat nicio regulă.