Ellen Page, actriţa din filmul „Juno”, nominalizată la Oscar, nu mai este deloc cea pe care o știam cu toții. După ce în urmă cu cinci luni și-a anunțat fanii că a devenit Elliot Page, deoarece este transgender, a făcut publică și prima imagine cu ea, cu sânii extirpați. De altfel, și-a arătat și abdomenul bine lucrat la sală.
Elliot Page, prima imagine cu sânii extirpați, la 5 luni după ce a anunțat că este transgender
Ellen Page și-a șocat fanii, în urmă cu cinci luni, când a anunțat că a devenit Elliot Page, deoarecde este transgender. Elliot Page a mai precizat atunci că este non-binar, adică identitatea sa de gen nu este nici masculină, nici feminină. Recent, Elliot le-a arătat fanilor, pe rețelele de socializare cum arată cu sânii extirpați, dar și că are un abdomen bine lucrat la sală, transmite BBC.
Actorul, în vârstă de 34 de ani a trecut printr-o procedură chirurgicală de îndepărtare a țesutului mamar, ca să arate ca în imaginea de mai jos.