Redactia.ro
Home » Homepage » Joia neagră pentru Guvernul Orban. PSD depune moțiunea

Joia neagră pentru Guvernul Orban. PSD depune moțiunea

guvernul orban

PSD își ține promisiunea făcută miercuri după ședinta comună extraordinară a Parlamentului, în care Guvernul Orban și-a asumat răspunderea privind alegerea primarilor în două tururi, și depune moțiunea.

Astfel, în mai puțin de două ore PSD va depune moțiunea de cenzură la birourile permanente reunite. Așa cum arată calculele, social-democrații au minimul de voturi necesar, 233 de voturi pentru a trece moțiunea de cenzură.

De câte voturi are nevoie PSD pentru a demite Guvernul Orban

Potrivit procedurii parlamentare, o moţiune de cenzură poate fi iniţiată de cel puţin o pătrime din numărul total al deputaţilor şi senatorilor şi se comunică Guvernului la data depunerii. Pentru a fi adoptată, o moţiune de cenzură are nevoie de votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor. Numărul total de parlamentari, în prezent, este de 465. Pentru a trece o moţiune de cenzură este nevoie de 233 de voturi.

De partea demersului de demitere a Guvernului Orban sunt agrenați 233 de parlamentari, din partea PSD, UDMR, dar și patru parlamentari din grupul Forța Națională, partidul condus de Teodor Meleșcanu, susține Antena 3.

Înainte de depunerea moțiunii de cenzură împotriva Guvernului Orban, configurația parlamentară arată astfel: Din totalul de 465 de parlamentari, 198 de parlamentari vin din partea PSD, PNL are 105 parlamentari, USR are 40, UDMR are 30 de parlamentari, iar Pro România și PMP au 27, respectiv 19 parlamentari.

Totodată, ALDE are 19 parlamentari, grupul minorităților naționale este format din 17 parlamentari, iar 13 parlamentari vin din partea independenților.

Matematic, PSD nu poate demite Guvernul Orban

Astfel, de partea demersului de demitere a Guvernului Orban sunt angrenați 232 de parlamentari, din partea PSD, UDMR, dar și din grupul Forța Națională, format din patru parlamenari, printre care Teodor Meleșcanu și Grațiela Gavrilescu, relatează Mediafax.

„Partidul Forța Națională, întrunit în Biroul Permanent Central, a hotărât susținerea moțiunii de cenzură inițiată de PSD împotriva guvernului PNL, condus de Ludovic Orban, pe motivul înlăturării incompetenților și incompetenței de la conducerea țării, respectiv a înlăturării de la putere, pe cale democratică, a actualului regim clientelar intereselor străine, regim care a atacat toate instituțiile democratice parlamentare, a subminat și continuă să submineze economia națională, afectând direct nivelul de trai al majorității românilor și viitorul țării”, se arată într-un comunicat emis de Forța Națională.

De asemenea, președintele UDMR Kelemen Hunor a declarat că partidul său va aduce 30 de voturi în favoarea moțiunii de cenzură, ceea ce înseamnă că toți parlamentarii UDMR vor vota demiterea Guvernului Orban.

Așadar, matematic, barca PSD-UDMR mai are nevoie de un singur vot pentru a demite Guvernul Orban, vot care poate veni de la minorități, din partea independenților sau chiar din partea Pro România.

Deputatul PSD Petre-Florin Manole este de părere că voturile necesare ar putea veni din partea minorităților sau din partea deputaților neafiliați.

adsmedia.ro - Ad Network
Mini Narghilea , Tigare electronica Tip Fume Vapes SIKS
Mini Narghilea Electronica Tip Fume Vapes
Kit Banda Led RGB SIKS
Difuzor de aromaterapie si purificator aer SIKS...
Banda dubla adeziva SIKS®, nu lasa urme pe pereti, reutilizabila
Instalatie De Craciun SIKS, Liniara 24 M, 300 LED -uri, Cu 8 jocuri de lumini
Etichete: