Neymar la Barcelona. Cel mai mediatizat transfer din această vară se pare că va avea loc astăzi.
Jucătorul de 27 de ani ar putea semna noul contract după ce Barcelona a ajuns la un accord cu francezii de la PSG. Renumitul jurnalist Gianluca Di Marzio a anunțat că se pun la punct ultimele detalii pentru ca Neymar să joace din nou pe Camp Nou. Brazilianul a decis să plece din Franța după doar două sezoane. Atunci când a fost transferat, PSG a plătit pentru el 222 de milioane de euro, devenind cel mai scump fotbalist din lume. A jucat 58 de meciuri şi a marcat 51 de goluri pentru PSG, în toate competiţiile. Deocamdată nu se cunosc detaliile tranzacției. În ultima perioadă alte două cluburi Juventus și Real Madrid au fost interesate de serviciile lui Neymar. Se pare că francezii de la PSG au acceptat ca Neymar să plece, după ce Barcelona a inclus și un al treilea jucător în tranzacţie. Este vorba de Jean-Clair Todibo care va juca pentru Campioana Franței. Pe lângă tânărul de doar 19 ani, parizienii încearcă să-I convingă pe Rakitic și pe Dembele să semneze cu ei. Pe lângă cei trei jucători, Barcelona va plăti și 125 de milioane de euro.