O familie a fost evacuată dintr-un avion pentru că fetița lor în vârstă de 2 ani a refuzat să poarte mască. Mama s-a revoltat pe rețelele de socializare.
O familie a fost evacuată pentru că fetița lor de 2 ani a refuzat să poarte mască
O companie aeriana cunoscută a hotărât să evacueze o familie din avion pe un motiv foarte exagerat. Se pare că fiica lor în vârstă de doar 2 anișori a refuzat să poarte mască de protecție. Aparent United Airlines are o politică strictă privind purtatul măștilor de protecție la bordul aeronavelor sale, care se aplică tuturor călătorilor de cel puțin doi ani.
O familie a fost evacuată pentru că fetița lor de 2 ani a refuzat să poarte mască, astfel au părăsit avionul și au pierdut zborul din Denver spre New Jersey, potrivit Fox News.
Eliz Orban, mama fetiței din avion, a postat un videoclip pe rețelele de socializare în care se vede cum soțul ei încearcă să o convingă pe fetița lor să poarte mască, însă aceasta a refuzat și a devenit agitată. Bărbatul a luat-o apoi în brațe și i-a ținut masca pe față cu mâna, însă echipajul de bord i-a transmis că acest lucru nu este conform cu politicile anti-Covid ale companiei. Postarea tinerei a adunat peste 24.000 de aprecieri și aproape 19.000 de distribuiri pe Twitter.
”Tocmai am fost dați jos din avion pentru că fiica noastră de doi ani nu vrea să își pună mască. Și ne-au interzis să mai zburăm vreodată cu United”, a spus femeia în lacrimi, la puțin timp după ce ea și familia ei au corobât din avion.