Într-o emisiune Tv, fostul mare jucător de tenis, Ion Țiriac a declarat că Serena Williams ar trebui să se retragă din activitate. Soțul americancei a aflat și s-a enervat. Nu este pentru prima dată când jucătoarea de tenis este deranjată de comentariile lui Ion Țiriac. În urmă cu câțiva ani, și Ilie Năstase a supărat-o pe Serena Williams.
Serena Williams este pe locul 11 în WTA, la 39 de ani. Jucătoarea a declarat în repetate rânduri că nu are de gând să se retragă și vrea să mai joace câțiva ani. Ultimul turneu la care a participat a fost cel de la Roland Garros, de la care s-a retras după ce s-a accidentat. Serena s-a recuperate și este gata să revină în circuit. Într-o emisiune Tv, Ion Țiriac a declarat că după părerea sa, sora lui Venus Williams ar trebui să se gândească serios la retragere.
„Serena a fost o jucătoare senzațională. Dacă ar avea puțină decență, s-ar retrage! La vârsta asta și la greutatea pe care o are acum, nu se deplasează atât de ușor pe cât se deplasa acum 15 ani. Serena a fost o jucătoare senzațională. Dacă ar avea puțină decență, s-ar retrage! Din toate punctele de vedere”, a declarat Ion Țiriac, la emisiunea Rețeaua de idoli, de la TVR.
„Nimeni nu dă doi bani pe ce zice el”
Alexis Ohanian, soțul Serenei a reacționat după ce a aflat ce a spus președintele FRT. Acesta a încercat să fie chiar ironic.
„E clar că nimeni nu dă doi bani pe ce spune Țiriac”, a scris pe Twitter Alexis Ohanian.
Serena Williams are în palmares 23 de titluri de Grand Slam și își dorește să mai câștige măcar unul pentru a egala performanța lui Margaret Court, care a luat 24 de titluri. Americanca și-a anunțat deja prezența la Australian Open, turneu pe care l-a câștigat până acum de 7 ori.
Conflict mai vechi între Țiriac și Serena Williams
Nu este pentru prima dată când Ion Țiriac face comentarii care o deranjează pe jucătoarea de tenis. În 2018, omul de afaceri declara:
“Cu tot respectul, are 36 de ani și 90 de kilograme. Mi-ași dori ca tenisul feminin să aibă alte opțiuni. Aş vrea să mai văd o jucătoare precum Steffi Graf “, a spus Țiriac pentru Sport Bild, în 2018.
“Mereu spun că oamenii au dreptul la o opinie. În mod cert, tenisul feminin înseamnă mai mult decât mine. Mult mai mult, dar voi discuta cu el, credeți-mă, voi discuta cu el. Este un comentariu ignorant și sexist, poate că este un bărbat ignorant“, a spus Williams într-un interviu pentru New York Times.
De-a lungul timpului și Ilie Năstase a fost în conflict cu fostul lider mondial. Acesta a făcut câteva glume în stilul său, după ce a aflat că Serena va deveni mamă.
„Vom vedea ce culoare va avea copilul. Poate ciocolata cu lapte?!”, spunea atunci Năstase.
Românul a fost acuzat de rasism și a revenit cu explicații.
„Eu sunt prieten bun cu tatăl Serenei, le cunosc pe ea şi pe Venus de când aveau 12 ani. Remarca asta a fost ca o glumă. Dacă aceasta glumă este considerată o remarcă rasială, mi se pare că e ieșită prea mult din context. Aduceți-i dumneavoastră aminte Serenei ce spunea tatăl ei despre Irina Spîrlea, că poate a uitat ( „E un curcan urât și alb”)”, a declarat Nasty.