Gabriel Coveșeanu și soția lui, Florentina Ene, sunt îndragostiți ca-n prima zi! Cei doi s-au întors recent dintr-o vacanță de familie, pe meleagurile Turciei. Iată ce relație frumoasă au, după 9 ani de căsătorie!
Cove și soția, vacanță de vis în Turcia
Gabriel Coveșeanu, alias Cove, și soția sa, Florentina și-au împlinit destinele în urmă cu 9 ani. Cei doi au petrecut o vacanță de neuitat în Turcia alături de cei doi băieți ai lor, Mihai Răzvan, dar și Bogdan Matei (dintr-o relație anterioară).
„Anul acesta, după multă vreme, am reușit să plec în concediu devreme, în luna iunie. Cea mai mare bucurie a fost a copiilor pentru faptul că vor simți vacanța, încă de la începutul ei.
Alegerea a fost simplă: Turcia, Antalya, un resort cu foarte multe atracții pentru cei mici. Asta mi-au spus copiii că își doresc și nu am putut decât să mă supun majorității! Căci vacanță asta este pentru ei, în primul rând! Aici au intervenit profesioniștii care mi-au propus că anul acesta să uit de Belek (unde am fost de mai multe ori) și să descopăr Kemer.
O alegere excelentă, locație superbă, cu un peisaj mirific, locul în care muntele îmbrățișează marea. Ce poate fi mai frumos decât să stai pe plajă, să privești marea, iar la doar câțiva pași, să descoperi și muntele”, a povestit Cove, la întoarcerea din vacanță. Acesta a făcut publice imagini de senzație din escapada lor.