Iată cum a reacționat Digi24 după ce jurnalista Cristina Cileacu a fost acuzată că a înscenat o scenă de război în Israel! Imaginile care au făcut înconjurul internetului.
Imaginile care au făcut înconjurul internetului
Recent, internauții au fost martorii unei situații care la prima vedere părea trucată, în urma unei transmisiuni realizate de jurnalista Digi24, Cristina Cileacu, din zona de conflict din Israel. Transmisiunea a devenit virală pe platformele de socializare, iar astăzi postul TV a furnizat o reacție oficială privind acuzațiile formulate de internauți.
În materialul video viral, difuzat de postul TV într-o zi de duminică la prânz, jurnalista apărea întinsă la pământ, cu fața în jos, lângă o mașină, în timp ce pe fundalul transmisiunii se auzeau bombardamentele din Israel.
Un aspect ce a atras atenția publicului a fost prezența a două persoane care, aparent nepăsătoare, se plimbau cu bicicletele în aceeași zonă în care se afla jurnalista, aceasta protejându-se de atacurile lansate de gruparea Hamas.
Imediat după ce secvența video a fost făcută publică, au început să apară acuzații potrivit cărora jurnalista ar fi înscenat întregul episod. Chiar și fostul premier, Victor Ponta, actualmente consilier al liderului Marcel Ciolacu, a fost printre cei care au pus sub semnul întrebării autenticitatea momentului. El a declarat pe rețelele de socializare:
„Când am citit știrea, m-am așezat și eu la pământ în casa mea și am urmărit filmulețul de la Digi24! Credeți că cei care se plimbau nestingheriți în spatele reporteriței sunt membri ai Hamas?”