Mirela Loșniță
Un bărbat înstărit primise de la bunica sa o pungă de nuci, pe care o pusese într-un sertar, unde a rămas neglijată pentru mult timp până ce aproape a uitat de ea. După ce bunica lui a murit, s-a uitat în sfârșit înăuntru și a început să plângă cu amar. „E deja târziu, bunico. O să pierd avionul. Voi lua punga alta dată,” strigă Stan în timp ce se pregătea să plece. Era un analist de date de succes în New York City și venise acasă pentru a petrece weekendul cu mama și bunica lui, care locuiau la țară în Texas.
Tatăl lui Stan murise când el avea doar cinci ani, iar de atunci, mama și bunica au fost singurele care l-au crescut. Pe când era student, Stan venea des să le viziteze la sfârșit de săptămână, dar odată ce și-a găsit un loc de muncă, vizitele sale s-au rărit considerabil. În ziua plecării sale, bunica lui l-a oprit, spunând că are un dar special pentru el. „Vezi, mamă, o iubesc pe bunica, dar nu mai sunt un copil! Ea trebuie să înțeleagă asta!” îi spusese el nemulțumit mamei sale, Lily. Mama lui i-a explicat însă că bunica ar fi fost dezamăgită dacă el ar fi plecat fără să-i accepte darul, așa că Stan s-a hotărât să aștepte.
În timp ce aștepta, își verifica ceasul în mod repetat, iritat de gândul că va pierde avionul din cauza bunicii
„Îmi pare rău, dar va trebui să plec, bunico. Dacă mai aștept cinci minute, va trebui să iau o cursă de legătură!” spuse el, adunându-și bagajele. În acel moment, bunica Elyse ieși din bucătărie.
„Sunt aici. Uite, ia asta,” spuse ea, înmânându-i o pungă veche, lucrată manual, plină de nuci. „Tu mănânci toate nucile acelea scumpe din oraș, care nici măcar nu sunt bune. Anul acesta am avut o recoltă bună de nuci, așa că am păstrat câteva pentru tine.”
„Serios, bunico? M-ai făcut să aștept pentru o pungă ieftină de nuci? Și ce e cu punga aia? Oamenii o foloseau pe vremuri!” spuse Stan nemulțumit. „Le-aș fi putut lua mai târziu. Din cauza acestor nuci proaste, o să întârzii!”
„Dar, dragul meu…” Înainte ca Elyse să poată spune ceva, Stan o întrerupse. „Da, bine, bunico! Știu că vei spune că nucile sunt bune pentru creier și toate astea! Bine, sunt de acord! Acum lasă-mă să plec!” Stan o sărută pe obraji, o îmbrățișă pe mama lui și se urcă într-un taxi spre aeroport.
Ajuns acasă, aruncă neglijent punga cu nuci într-un sertar din bucătărie, întrebându-se de ce bunica lui făcuse atâta caz. „Oare cât costă aceste nuci? Probabil sunt scumpe pentru bunica, dar sincer, e un cadou ieftin pentru oricine!” murmură el, închizând sertarul.
A doua zi, la birou, bunica lui îl sună pentru a întreba dacă i-a plăcut cadoul
„Ți-au plăcut nucile, dragule? Nu-i așa că sunt minunate?” îi spuse ea. „Ei bine, da, bunico, au fost bune,” minți Stan. „Am împărțit câteva cu vecinii. Sunt sigur că le-au plăcut și lor.”
„Serios, dragule? Oh, mă bucur atât de mult că ți-au plăcut!” spuse Elyse fericită. „Data viitoare când vii, îți voi mai da.” „Sigur, bunico!” spuse Stan, sperând că ea nu-l va lua în serios. „Oricum, trebuie să merg la o întâlnire, bunico, așa că te sun mai târziu!” „Sigur, dragule,” răspunse Elyse, apoi închise telefonul.
Câteva zile mai târziu, Elyse îl sună din nou, dar Stan nu răspunse. Știa că era doar un alt apel pentru a-l întreba despre nucile ei, dacă le-a mâncat sau dacă este sănătos. Și-a pus telefonul pe silențios și s-a întors la muncă. Lucrurile au continuat așa aproape o săptămână, iar Stan a tot ignorat apelurile ei. Într-o zi, o sună pe Lily și îi spuse să-i explice bunicii să nu-l mai sune des, deoarece lucra la un proiect și avea să fie ocupat. Dar, o săptămână mai târziu, avea să regrete asta.
„Bunica ta este în spital, dragule,” îi spuse Lily plângând la telefon. „A căzut pe scări azi după-amiază și nu și-a revenit. Sunt foarte îngrijorată.”
„Ce?! Ce au spus doctorii? Bunica va fi bine, nu?” întreabă Stan îngrijorat. „Spun că dacă nu își revine, s-ar putea să o pierdem! Nu știu ce să fac, dragule. Sunt speriată!” Lily izbucni în lacrimi.
„În primul rând, liniștește-te, mamă,” o încurajă Stan. „Voi fi acolo cât de repede posibil. Voi lua primul avion, bine? Nu se va întâmpla nimic rău cu bunica!”
„Da, dragule, vino cât de repede poți. Nu cred că voi putea face față singură,” îi răspunse ea.
„Nu-ți face griji, mamă. Voi fi acolo curând,” spuse Stan și închise telefonul.
Ajuns la spital, își văzu mama plângând necontrolat în fața camerei lui Elyse. „Mamă!” izbucni Stan în lacrimi. „Te rog, nu plânge. Bunica va fi bine!”
„Sper și eu, dragule,” răspunse Lily plângând. „Nu ar fi trebuit să o las singură acasă. E vina mea.”
„Nu, mamă!” spuse Stan, îmbrățișând-o. „A fost doar un accident. Bunica nu ne va lăsa așa. Mi-a promis că-mi va da nuci data viitoare când vin să o vizitez. Nu poate să-și încalce promisiunea,” continuă el, cu ochii în lacrimi, sperând ca Elyse să-și revină.
Însă, a doua zi, când doctorul a mers să o verifice pe Elyse, ea nu mai era printre ei
Stan a organizat înmormântarea, iar după ce toată lumea a plecat, a luat-o pe mama lui și s-a întors în New York. Pierduse deja timp prețios cu bunica sa și nu dorea să își neglijeze și mama.
Zile în șir a încercat să-și reia viața normală, dar nu a reușit. Stătea singur în camera lui, plângând, blestemându-se că a fost un nepot groaznic. „Aș vrea să fi răspuns când m-ai sunat! Te rog, iartă-mă, bunico! Iartă-mă pentru ce am făcut!” spuse el în șoaptă.
Într-o zi, când se pregătea să plece la muncă, a mers în bucătărie să-și facă o cafea, când i-a venit în minte ceva: nucile! Stan alergă până la sertarul unde aruncase punga și îl deschise.
Când văzu punga plină de nuci, nu-și mai putu stăpâni lacrimile. Bunica lui decojise nucile și le așezase în mai multe cutiuțe mici, fiecare cu un mesaj pentru el. Ochii lui Stan se umplură de lacrimi când citi mesajele de pe ele.
„Să ai o zi minunată, dragule! Amintește-ți, două nuci pe zi de la bunica Elyse țin sănătatea rea departe,” spunea primul mesaj. „Deschide asta cu un zâmbet, pentru că bunica te iubește,” scria altul. „Te descurci grozav, dragule,” spunea al treilea. „Sunt mândră de tine!”
Stan izbucni în lacrimi la vederea cutiuțelor împachetate cu atâta dragoste. Și, din acel an, oricât de ocupat ar fi fost, el vizita mormântul bunicii în fiecare an, cu un tort de nucă, stând acolo ore în șir, povestindu-i cât de mult o iubește și cât de prețios era darul ei.
„Vezi, bunico! Ți-am adus un tort de nuci! Îmi pare rău că nu am petrecut mai mult timp cu tine, dar vreau să știi că te iubesc!”
