Florin Busuioc are două fete adolescente și poate spune că este cel mai mândru şi fericit tată. Fiica cea mare, Natalie l-a însoțit la premierea filmului în care joacă acesta împreună cu alte nume sonore din România.
Florin Busuioc a fost însoțit de fiica cea mare la premiera filmului „Secretul lui Zorillo”
Florin Busuioc a fost văzut alături de fiica cea mare, Natalie Busuioc, la premiera filmului „Secretul lui Zorillo”, cea mai nouă producție românească intrată pe marile ecrane din cinema, în care Busu de la PRO TV și-a adus aportul actoricesc. În această comedie Florin Busuioc are rol de fierar și joacă alături de Laura Cosoi , Alin Panc, Văru Săndel, Cosmin Seleși și multe alte nume cunoscute.
Acesta a fost împreună cu Natalie și a atras privirile tuturor cu pozitivismul și șarmul lor. Cei doi au o relație tata fiică puternică și bazată pe încredere și voie bună. Prezentatorul mărturisește că nu le-a impus restricții fetelor sale, Natalie și Catinca, deoarece nu au fost problematici în relația lor, fetele fiind cuminți și ascultătoare.
Cum a primit propunerea de a juca în filmul „Secretul lui Zorillo”?
Cei de la „Click!” au reușit să discute cu Florin Busuioc despre pelicula în care joacă, dar și despre viața de familie:
„Cum e rolul pe care îl aveți în filmul „Secretul lui Zorillo”?
Florin Busuioc: Rolul din „Secretul lui Zorillo” este o țăcăneală inventată de nebunii ăștia care au scris scenariul și care au produs filmul. Este un fierar care construiește o naveta spațială cu care dacii vor pleca pe partea întunecată a lunii, ca să scape de romani. El are aparate de sudură, are flex, tot felul de lucruri de-astea care, bineînțeles, au fost inventate acum 70, 80, 100 de ani, dar el le avea de atunci, pentru că dacii sunt inventivi. S-a găsit în siturile arheologice din Sarmisegetuza, sextanți, nu știu dacă știați asta! Dacii nu au navigat niciodată, dar ei aveau sextanți.
Cum ați primit propunerea de a juca în acest film?
Îți dai seama că dacă vine de la Sandu Pop, Alin Panc, Cosmin Seleși cu care am mai făcut un film, „Pup-o Mă 2”, nu aveam cum să refuz așa ceva, mai ales că mi-au spus: „Busu, e un rol, ți se potrivește mănușă”. Și într-adevăr așa a fost!”, a precizat Busu.