Ana Sasu
Incantația pe care o spuneau bunicii noștrii de Dragobete! Așa vei avea parte de dragoste! Iată ce trebuie să rostești!
Incantația pe care o spuneau bunicii noștrii de Dragobete!
Dragobete/Ziua Sfântului Valentin. Două nume, o singură semnificație, sărbătoarea iubirii! Sărbătoarea de Dragobete, ca orice eveniment socio-cultural, are în spate o vastă istorie. Dragobete nu era sărbătorit pe 24 februarie în toate regiunile românești. În unele locuri, oamenii considerau că pica pe 1 martie. Din acest motiv, i se spunea „Dragobete, Cap de primăvară”.
Odată cu această sărbătoare, începea noul an agricol. Se spunea că un urs pe nume Martin cel Bătrân, un personaj din mitologia românească, a ieșit din bârlogul său în această perioadă, după ce a hibernat toată iarna. De asemenea, se spunea că în ziua de Dragobete, păsările se împerechează și își fac cuiburile.
Dragobete era, așadar, perceput ca o sărbătoare a primăverii, a vieții, a unui nou început. Fecioarele strângeau apă din zăpadă. Cu această apă, se spălau pe tot parcursul anului, în speranța că vor deveni frumoase și iubitoare în urma acestui lucru. În memoria colectivă românească s-a păstrat o variantă poetică a acestui obicei ritualic: fetele nemăritate „făceau dragoste de Dragobete”: culegeau roua din căpșunile sălbatice și se spălau pe față cu ea, pentru „a fi frumoase și văzute când merg la dans”.
Aceste gesturi erau însoțite de o scurtă incantație:
„Floare de căpșuni sălbatice,
Acum că luna martie a început,
Lasă-mă să fiu dragă celor pe care îi întâlnesc,
Tu ține departe blestemele”, potrivit rciusa.info.
Pe vremuri, fetele aveau grijă să culeagă de Dragobete și flori de primăvară, pe care le foloseau la nevoie pentru a face vrăji de dragoste. Violetele erau alese și aruncate în apa curgătoare de Sânziene (sau de Sânziene, pe 24 iunie). În legendele comune, expresia „Dragobete sărută fetele” se auzea adesea când se apropia această zi.
O practică obișnuită până nu demult ne poate lămuri această zicală. În unele locuri, la prânz, fetele veneau în fugă spre sat. Un băiat o urmărea pe fata pe care o iubea, ea se lăsa prinsă și sărutată în fața tuturor.
Sărutul echivala cu o logodnă simbolică ce dura în jur de un an. Interesant este faptul că multe dintre aceste „logodne” au evoluat mai târziu în nunți legale.
În concluzie, atunci când te referi la „Sărbătoarea de Dragobete”, te referi la dragoste.
Ce se întamplă dacă nu îți săruți partenerul de dragobete
Se spujne că dacă nu-ți săruți partenerul de Dragobete, relația voastră va avea parte de o cumpănă și veți fi nevoiți să luptați pentru ca dragostea dintre voi să înflorească! Afecțiunea și sentimentele trebuie împărtășite în această zi de sărbătoare!
Dragobete, între mit și realitate
În anumite legende românești, Dragobete este fiul Babei Dochia. Dacă Baba Dochia este întruchiparea forțelor răului (care pune la cale căderea nurorii sale), Dragobete este exponentul principiului opus, pozitiv, al reînnoirii. Acest mit, notează savantul român Mircea Eliade, este o poveste sacră petrecută în trecut. În ceața timpului. In illo tempore. Faptele comise de eroul mitic sunt exemplare. Etnologii s-au întrecut în a exprima tot felul de ipoteze și teorii în jurul acestui personaj mitic. Unii au sugerat că Dragobete ar fi echivalentul românesc al mesagerilor divini Cupidon/Eros. El este „purtătorul iubirii și al fericirii pe meleagurile românești”. Potrivit altora, el este, de fapt, un zeu al iubirii care provine din epoca dacilor, strămoșii românilor, conform sursei citate.
