Ioana Ginghină nu s-a mai ascuns și a postat prima fotografie cu iubitul ei. Iată cum s-au distrat cei doi îndrăgostiți în vacanță!
Ioana Ginghină a postat prima imagine cu iubitul ei! Unde se află cei doi în vacanță
Ioana Ginghină este una dintre cele mai discrete vedete din România. Deși se știa cine este iubitul ei, aceasta nu a fost să dea din casă absolut nimic și a evitat cât a putut să se afișeze cu acesta. Însă acum pare că a luat o altă decizie! Actrița a postat pe rețelele de socializare prima fotografie cu partenerul său, din vacanță.
A mai rămas puțin timp până la nunta Ioanei Ginghină cu iubitul ei, Cristi Pitulice, iar dacă cei doi preferau până acum să nu se afișeze așa de mult, acum iată că au publicat și prima fotografie împreună pe contul de socializare al vedetei. Aceștia se află în vacanță departe de țară alături de Ruxandra, fiica actriței.
Toți trei au plecat într-o vacanță departe de țară, motiv pentru relaxare și pentru a-și pune ordine în gânduri cu privire la evenimentul important din viața lor ce va avea loc în septembrie.
”Echipa mea, #dreamteam cum ne-a numit Ruxandra. Ei sunt “vinovați” de toate pozele mele. Suntem pe drumuri de aproape trei săptămâni și parcă am mai sta. Facem plajă, ne plimbăm, stăm de vorbă la taverne, iar seara ne retragem pe terasa noastra și…jucăm cărți”, a scris Ioana Ginghină în dreptul fotografiilor cu ea și partenerul său, dar și cu fiica.