O mutare neașteptată a avut loc pe piața media din România. Dana Chera, cunoscută publicului pentru colaborarea cu trustul Intact a renunțat la contractul pe care îl avea aici și a semnat o colaborare importantă cu un alt post. Iată ce emisiuni va prezenta Dana Chera și unde va putea fi urmărită de către telespectatorii care o îndrăgesc!
Dana Chera va prezenta două emisiuni la Metropola TV
Dana Chera face parte din echipa Metropola TV. Ea va prezenta două emisiuni care se vor concentra asupra problemelor pe care românii la întâmpină în viața de zi cu zi. Una dintre emisiunii, numită „Vezi ce crezi” va avea un format de tip talk-show, în timp ce cealaltă, numită „Curat” are ca scop evitarea informațiilor de tip fake news și abordarea subiectelor de maxim interes dintr-o perspectivă cât mai obiectivă.
Emisiunea „Vezi ce crezi” va fi un talk-show săptămânal difuzat în fiecare duminică, între orele 20.00-21.30. Scopul acestei emisiuni este de a oferi lumină și înțelegere persoanelor aflate în crize existențiale, inclusiv celor afectați de dependențe de diverse tipuri, stres, dezamăgiri, boli psihosomatice sau bombardament informațional. Gazda emisiunii, Dana Chera, va colabora cu invitații săi pentru a aduce claritate asupra acestor subiecte delicate.
Emisiunea „Curat” va fi un program mai orientat spre actualitatea imediată și va fi difuzată de luni până joi, între orele 23.00-23.30. În cadrul acestei emisiuni, gazda va selecta un subiect și va îndepărta toate informațiile irelevante sau chiar false, astfel încât telespectatorii să primească doar faptele „curate” și să poată ajunge singuri la o concluzie bazată pe informații relevante și corecte.
„Cele două producții pe care am convenit, alături de conducerea postului, să le realizez la Metropola TV: Vezi ce crezi! și Curat au ca scop prezentarea cu cât mai multă acuratețe a unor informații controversate sau neclare, din actualitate.
Sper ca oamenii care ne urmăresc să se simtă respectați și prețuiți. În fapt, asta a fost ideea de la care am plecat atunci când am gândit proiectele”, a fost anunțul făcut de către prezentatoarea Dana Chera.
Dan Chera, o carieră de 20 de ani în televiziune
Dana Chera a absolvit Facultatea de Jurnalism și Școala de Televiziune BBC și, de-a lungul celor peste 20 ani de carieră în televiziune, a prezentat emisiuni care au devenit, în timp, unele dintre preferatele publicului din România.
„Prețuiesc viața! Cu toate ale ei! Nu obosesc să țin ochii larg deschiși, pentru că lumea asta ne merită înfometați de lumină. Poate reușim împreună să ținem zilele ce vin cât mai departe de întuneric. Dacă începem cu ce simțim, poate reușim și cu ce spunem și ce facem! Ochii mari, deci! Pornim!”, mărturisea, cu emoția, Dana Chera.