Redactia
Românii de pretutindeni au dat dovadă de o solidaritate deosebită față de Ucraina și de cetățenii acestei țări, puternic lovită de atacurile trupelor rusești. În timp ce refugiații beneficiază de ajutorul a sute de voluntari la granițe și în orașele din România, cei care au rămas în urmă primesc ajutor reprezentat de alimente și alte resurse de care au nevoie, care sunt transportate de români în Ucraina.
„Povestea celor două pungi de plastic”, un simbol al recunoștinței ucrainenilor pentru voluntarii români
Gheorghe Ignat, un sportiv român care practică luptele greco-romane se numără printre românii cu suflet mare, implicați în acțiunile de ajutor pentru ucraineni. Încă de la început, și-a dorit să-i ajute cât mai multe pe cei aflați în nevoie, iar acțiunile sale continuă în speranța că poate aduce lumină în sufletele celor care au fost invadați cu atât de multă brutalitate de ruși.
Sportivul a plecat în urmă cu câteva zile să ducă ajutoare în Ucraina, iar la întoarcere s-a oprit la un magazin în localitatea Cernăuți, de unde a vrut să cumpere câteva băuturi răcoritoare. Când a vrut să plătească pentru ele, proprietarul i-a dat un răspuns care l-a emoționat profund. Întâmplarea a fost relatată cu multă emoție în mediu online, unde Gheorghe a relatat și discuția dintre el și bărbat.
„Povestea acestor două pungi de plastic.
Ieri când ne întorceam din Ucraina, după ce am descărcat alimente și medicamente în cateva camioane și busuri care au luat calea Kievului, chiar la ieșire din Cernăuți am oprit pe partea dreaptă pentru a aștepta o mașină a convoiului nostru care s-a rătăcit.
Lângă parcare am zărit un magazin deschis, ciudat pentru că majoritatea sunt închise, am intrat in magazin cu dorința să cumpăr cateva sucuri acidulate bune tare, care nu se găsesc în România, e o băutură carbogazoasă preferată de pruncii noștri.(Știu nu e bine să dai sucuri acidulate la copii).
În magazin rafturile pe jumătate goale, însă în vitrina frigorifică mai erau din acele sucuri pe care le căutam, am luat cateva, am luat și o pungă de chipsuri, ceva fructe, apoi am mers la casa de marcat, zicând către doamna casieriță:
– Vorbiți românește?
– Oleacă…– E bun, pot plăti cu card sau numa cash? Aveam și ceva grivne cu mine dar vroiam să le păstrez.
– Noi nu putem lua bani la voi…Zic din nou:
– Cu cardul se poate, sau doar bani de hârtie?
– Nu, nu…noi nu putem lua bani la voi.
M-am uitat împrejur, m-am gândit în mintea mea ce o fi vrând femeia aceasta? Cum adică nu poate lua bani de la mine? Am zis că nu am cum să ies cu pungile cu produse afară din magazin pînă nu plătesc, m-am îndreptat către raft să le așez înapoi de unde le-am luat, convoiul aștepta după mine, când un bărbat masiv cam de statura mea vorbind românește mult mai bine s-a apropiat și mi-a zis:– Produsele sunt gratuite pentru dumneavoastră, nu trebuie să le plătiți, vă rugăm să le luați.
– Dar domnule, am bani să le plătesc.– Știu dar nu trebuie, sunt din partea noastră, măcar atât putem face pentru voi. Noi suntem aici la stradă și vă vedem cum de zile întregi cărați ajutoare pentru ucraineni, vă rog să le primiți, este un dar, o recunoștință din partea noastră.
I-am strâns mâna bărbatului, m-am uitat la vânzătoare, la colega dumneaei, zâmbeau amândouă, nu știam ce să zic, s-a creat unul din momentele acelea când toți tac, se uită unii la alții și își zâmbesc frumos.
– Vă mulțumesc mult, apreciez.– Noi vă mulțumim pentru tot ce faceți.. bătându-mă cu mâna pe umăr m-a condus pînă la ieșire.
În mașină le-am povestit colegilor voluntari ce tocmai se petrecuse, unul dintre ei îmi zice:– Poate totuși ucrainienii nu sunt atât de răi cum scriu unii pe Facebook, poate că toate eforturile noastre merită a fi făcute.
Aceste eforturi merită facute oricum, pădure fără uscături nu există iar un popor aflat în necaz și suferință nu îl judeci după uscături.Dumnezeu ne-a dat harul nouă ca și roamâni să facem o lucrare deosebită în această vreme, de aceea continui să cred că ceea ce au făcut românii în aceste zile va rămâne de povestit generațiilor viitoare.
Dumnezeu să ne binecuvânteze pe toți!”, se arată în povestea lui Gheorghe Ignat de pe Facebook.
