SUA nu mai deţin supremaţia militară în Pacific şi ar putea avea tot mai multe dificultăţi în a-şi apăra aliaţii împotriva Chinei, a cărei influenţă este tot mai puternică în zonă, apreciază un reputat centru de reflecţie australian într-un raport incendiar.
În această analiză, dată publicităţii luni, Centrul de Studii asupra SUA din cadrul Universităţii din Sydney descrie armata americană drept „o forţă pe cale să se atrofieze” şi ale cărei capacităţi sunt „în mod periculos depăşite” şi „prost pregătite” pentru o confruntare cu China.
Dacă este corectă, această evaluare ar presupune urmări grave pentru numeroşii aliaţi ai SUA, fie că este vorba de Australia, de Taiwan sau Japonia, care depind mult de garanţiile americane în materie de securitate.