Theo Rose a devenit cunoscută mai ales în urma colaborărilor cu maneliști, însă acestea i-au adus probleme acasă. După piesa cu Bogdan de la Ploiești, fanii au speculat că sunt împreună. Artista a spus, într-un final, adevărul despre relația dintre ea și Bogdan de la Ploiești.
Ce relație este între Bogdan de la Ploiești și Theo Rose
Theo Rose și Bogdan de la Ploiești au fost cuplați de public, după ce au lansat o piesă împreună. Fanii au văzut că fac o pereche bună pe scenă și imediat și-au închipuit și că sunt un cuplu în afara scenei.
După atâtea speculații, Theo Rose le-a dat răspunsul fanilor ce credeau că sunt împreună. Astfel, artista a lăsat să se înțeleagă că între ei doi nu există nimic mai mutl decât o prietenie și au o energie foarte bună împreună. Dar, fiecare era implicat într-o altă relație în acel moment și lucrurile deja începuseră să degenereze.
Mai mult, artista a declarat că ei se amuzau pe această temă și îi făceau pe fani să creadă mai mult în relația dintre ei, provocându-i cu diverse postări. Dar, când iubitul lui Theo Rose a început să fie afectat, lucrurile trebuiau să înceteze.
El începuse chiar să primească mesaje de la fani în care era avertizat să o lase în pace pe Theo Rose, pentru că ea este într-o relație cu Bogdan de la Ploiești.
„După ce am scos piesa cu Bogdan, oamenii ne-au combinat. Eu și Bogdan, puși la un loc suntem un combo, de energie și muzical. Ne înțelegem foarte bine. Și noi am alimentat puțin, ne amuzam pe seama asta. Până când lucrurile au început să se răsfrângă asupra relației mele, asupra lui Alex. Am vorbit cu Bogdan, el e un băiat super, i-am zis facem piesa, dar nu e ok ce se întâmplă, trebuie să înceteze”, a declarat artista în podcastul lui Cătălin Măruță.
Theo Rose: Sunt foarte mândră de iubitul meu
Theo Rose spune că iubitul ei știe foarte bine în ce s-a băgat și a înțeles situația în care se află și a gestionat foarte bine lucrurile.
„Nu a fost vorba de răceala. Sunt foarte mândră de el din punctul ăsta de vedere. E greu la vârsta lui să stea să urmească ce se scrie despre mine, ce spun oamenii. El a înțeles despre ce e vorba și mă susține și e lângă mine. Și ne-am oferit libertatea asta reciprocă. Nu am avut discuții aprinse despre asta”, a declarat artista.
Acum, ea este concentrată pe carieră, însă se vede căsătorită și cu familie, alături de Alex.
„Îmi doresc să am o familie frumoasă. În momentul ăsta, cariera e pe primul loc, știu că la un moment dat o să se schimbe macazul și o să vreau familie. Sunt cu Alex de patru ani. Nu ne-am propus nimic, nu ne-am făcut planuri. Principalul scop e să fim fericiți. Stăm împreună. Dacă vrem să ne căsătorim, chiar și în pandemie, ne ducem noi cu nașii și ne căsătorim”, a mai declarat artista.