Carmen Iohannis și președintele țării au fost surprinși petrecându-și Ziua Îndrăgostiților într-un cadru idilic. Cuplul prezidențial a mers să urmărească celebrul spectacol de balet „Lacul Lebedelor”. Pentru ce ținută a optat prima-doamnă cu această ocazie?
Carmen Iohannis a atras toate privirile într-un outfit ivoire
Ziua Îndrăgostiților n-a fost lăsată să treacă nesărbătorită de cuplul prezidențial. Carmen și Klaus Iohannis au fost surprinși petrecând clipe deosebite într-un cadru idilic. Cei doi au urmărit preț de câteva ore celebrul spectacol de balet, „Lacul Lebedelor”.
Pentru această ocazie, prima-doamnă a țării a ales să poarte un outfit elegant, în ton cu ocazia dată. Ea a îmbrăcat o rochie ivoire, midi, care i-a pus în evidență silueta ca trasă prin inel. A avut grijă să spargă ideea de mononie cu accente colorate. A asortat rochiei cu umerii picați o pereche de stiletto „pink” și un clutch în aceeași nuanță. Părul și l-a purtat coafat în bucle lejere, look care e deja consacrat. La fel de prezentabilă a fost și ținuta lui Klaus Iohannis, care a ales un costum clasic, la care a potrivit o cravată bleu.
S-au pozat cu balerinii
Încântați de spectacolul urmărit, cuplul prezidențial a rămas câteva clipe după încheierea prestației pentru a-i felicita pe artiști. Carmen și Klaus Iohannis s-au pozat cu prim-balerinii și i-au felicitat pentru prestația măiestoasă.