Anca Serea trece printr-un moment emoționant din viața ei, asta pentru fiul său cel mare, David, a absolvit liceul și urmează să plece la facultate.
Soția lui Adi Sînă a oferit câteva declarații în exclusivitate pentru redactia.ro despre momentul deosebit pe care l-au trăit cei din familia ei și mai ales cum se simte acum că David va părăsi cuibul.
Anca Serea a făcut primele declarații după absolvirea fiului său
Anca Serea este cuprinsă de emoții și are sufletul ”un pic strâns”, asta pentru că își vede puiul cum crește. David a absolvit liceul și este primul copil din familia vedetei care părăsește casa părintească și nu oricum, ci mergând la cea mai prestigioasă facultate din Olanda.
Prezentatoarea TV este tare mândră de toți copiii ei, și cu siguranță aceste momente o emoționează cumplit, însă este sigură că toți vor ajunge să aibă viața pe care și-o doresc. Aceasta a făcut primele declarații după marele eveniment în exclusivitate pentru redactia.ro.