Un moment plin de adrenalină a avut loc astăzi în localitatea Teliu, din Brașov. O echipă de jandarmi au fost chemați pentru a salva un pui de urs care era căzut într-o fântână.
Autoritățile au fost alertate marți, dar din cauza condițiilor meteorologice și a faptului că ursoaica era în apropiere, jandarmii au reluat operațiunea în dimineața zilei de azi.
Pui de urs salvat de jandarmi dintr-o fântână
În cursul zilei de marți, jandarmii din Brașov au fost chemați să intervină în localitatea Teliu pentru a salva un pui de urs care a căzut într-o fântână.
Ajunși la fața locului, jandarmii și-au dat seama că operațiunea este complicată, puțul fiind foarte adânc. Din cauza condițiilor meteorologice și din cauza ursoacei care dădea târcoale pentru a-și salva puiul, autoritățile au fost nevoite să intervină în această dimineață.
În dimineața zilei de miercuri, mai mulți jandarmi au sosit la fața locului, unde au introdus o scară în interiorul fântânii, ca puiul să se poată cățăra pe ea.
Întreaga intervenție a durat aproximativ o oră, în tot acest timp jandarmii au folosit mijoace acustice de pe autospeciale pentru a ține la distanță ursoaica, care era disperată să-și salveze puiul.
Din fericire, operațiunea a fost finalizată cu succes, iar puiul de urs a fost eliberat în pădure, unde s-a întâlnit cu mama sa.