Redactia.ro
Home » Știri » Purtarea măştii de protecţie nu reduce nivelurile de oxigen. Ce spun oamenii de știință

Purtarea măştii de protecţie nu reduce nivelurile de oxigen. Ce spun oamenii de știință

Purtarea măştii de protecţie nu reduce nivelurile de oxigen

Un nou studiu a confirmat că masca de protecţie nu reduce cantitatea necesară de oxigen. Cercetătorii au oferit unui număr de 25 de adulţi oximetre portabile pentru a-şi măsura nivelul de oxigen din sânge. 

Masca de protecţie nu reduce nivelurile de oxigen

Încă de la începutul pandemiei afirmaţiile potrivit cărora măştile reduc aportul de oxigen, provoacă „intoxicaţie” cu dioxid de carbon sau slăbesc sistemul imunitar au câştigat teren. Chiar dacă autorităţile sanitare, inclusiv Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) şi American Lung Association, au emis informaţii care demistifică aceste mituri, astfel de afirmaţii persistă.

Cercetătorii de la Universitatea McMaster din Canada şi-au propus să testeze aceste afirmaţii. Ei au oferit unui număr de douăzeci şi cinci de adulţi oximetre portabile pentru a-şi măsura nivelul de oxigen din sânge în timp ce purtau mască de protecţie, precum şi înainte şi după.

Ce au descoperit cercetătorii

Pentru acest studiu, echipa condusă de doctor Noel Chan a oferit fiecărui participant măşti de protecţie, de unică folosinţă, în trei straturi, non-medicale. Voluntarii le-au purtat în timpul activităţilor zilnice de rutină sau în repaus şi au utilizat pulsioximetrul pentru a-şi monitoriza nivelul de oxigen timp de o oră înainte de a purta masca, în timp ce o purtau o oră şi o oră după aceea.

Cercetătorii nu au identificat semne de hipoxie, sau reducerea oxigenului din sânge. „Acest lucru susţine ceea ce cunoşteam deja”, a declarat doctor Aaron Glatt, specialist în boli infecţioase care nu a fost implicat în studiu. „Nu există o reducere a oxigenului ca urmare a purtării unei măşti”, a adăugat el.

Unele persoane se pot simţi inconfortabil purtând o mască, a menţionat Glatt, purtător de cuvânt în cadrul Societăţii pentru Boli Infecţioase din America. Însă, aceasta nu este o scuză pentru a nu face acest lucru, a spus el. „Eu privesc măştile ca pe centurile de siguranţă”, a spus Glatt. „Nu sunt neapărat confortabile, dar protejează”, a precizat specialistul.

Nu au existat reduceri ale saturaţiei de oxigen din sânge. În medie, saturaţia de oxigen a fost de 96,1% înainte ca participanţii să poarte masca, şi apoi uşor mai ridicată în timp ce purtau masca şi ulterior – 96,5%, respectiv, 96,3%.

„Studiul nostru nu susţine afirmaţiile conform cărora măştile sunt periculoase”, a spus Chan.

Potrivit Agerpres, o întrebare pe care oamenii şi-o pun adesea este dacă pot face exerciţii cu o mască. În acest studiu, participanţii nu au realizat exerciţii, deci nu este clar dacă acest lucru ar fi cauzat o scădere a nivelului de oxigen. Glatt a declarat că oamenii pot renunţa la mască dacă ies afară la plimbare sau să alerge şi nimeni altcineva nu se află în apropiere. „Dacă veţi întâlni alţi oameni, purtaţi totuşi o mască”, a spus el.

Centrele pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor (CDC) din Statele Unite recomandă majorităţii oamenilor să poarte mască atunci când sunt în public – una care are cel puţin două straturi de ţesătură şi este fixată peste gură şi nas. Excepţie fac copiii cu vârsta sub 2 ani şi persoanele cu afecţiuni medicale care îngreunează respiraţia, notează UPI.

adsmedia.ro - Ad Network
Mini Narghilea , Tigare electronica Tip Fume Vapes SIKS
Mini Narghilea Electronica Tip Fume Vapes
Kit Banda Led RGB SIKS
Difuzor de aromaterapie si purificator aer SIKS...
Banda dubla adeziva SIKS®, nu lasa urme pe pereti, reutilizabila
Instalatie De Craciun SIKS, Liniara 24 M, 300 LED -uri, Cu 8 jocuri de lumini
Etichete: