Simona Halep a apelat la o operație din cauza unor probleme la nas. Aceasta a povestit cât de tare s-a chinuit până să recurgă la ajutor specializat. Iată toate detaliile!
Simona Halep a ajuns pe masa de operații
Simona Halep a povestit în mediul online că trece o perioadă mai grea din punct de vedere medical și a fost nevoită să apeleze la o intervenție estetică care a decurs conform așteptărilor:
„După cum unii poate ştiaţi, m-am chinuit în ultima perioadă cu problemele la nas şi lucrurile s-au înrăutăţit în timpul verii, mai ales la Washington. Această problemă nu mă lăsa să respir şi lucrurile să înrăutăţeau noaptea, când nu puteam respira deloc pe nas. Singurul mod prin care putea fi rezolvată această problemă era o intervenţie chirurgicală.
Doctorul Daniel Popescu este cel care a efectuat-o şi a folosit această oportunitate pentru a face şi o intervenţie estetică.
De asemenea, vreau să mulţumesc şi medicului anestezist, dr. Uleia Alex. Totul a decurs foarte bine.
Voi avea nevoie de câteva săptămâni de repaus înainte de a face efort fizic. Ne revedem curând pe terenul de tenis!”, a scris Simona Halep pe pagina personală de Twitter.