Redactia.ro
Home » Stil de viață » Ce înseamnă pomana? Este drumul sufletului către liniște? Care îi sunt originile?

Ce înseamnă pomana? Este drumul sufletului către liniște? Care îi sunt originile?

Ce înseamnă pomana Este drumul sufletului către liniște Care îi sunt originile

Ce este pomana? De foarte multă vreme, aceasta este o tradiție a popoarelor Occidentale prin care se pomenesc sufletele celor adormiți. În România, acestea sunt mai întâlnite în zonele rurale și mai puțin la oraș, dar, chiar și așa, ele diferă de la o zonă la alta.

Ce înseamnă pomană?

Cuvântul „pomană” în sens propriu își are originea în una din limbile slave. Acesta provine de la termenii „pominati” sau „pameati” care înseamnă „a-ți aminti” sau „memorie”, pentru că în sens larg pomana înseamnă amintirea celui trecut în neființă.

Pomana se face de câte ori simți. Dar aici trebuie atenție la cei cărora le dăm de pomană deoarece cei săraci nu sunt cei care așteaptă la ușa bisericii, ci bolnavii, copiii din orfelinate. Trebuie căutat cel cu adevărat sărac, asemeni spuselor Sfântului Ioan Gură de Aur: „să transpire bănuțul în mâna voastră până ce faceți milostenie”.

Pomana există din cele mai vechi timpuri

„A da de pomana” înseamnă „a dărui din suflet”. Este un act de milostenie care îi ajută atât pe cei vii, cât și sufletele adormiților. Pomana pentru morți se face pentru iertarea păcatelor acestora în fața lui Dumnezeu și pentru a primi îndurarea lui. Pe tot Pământul, această pomană este un ritual care se referă la “marea trecere” , iar în unele religii își găsește rădăcinile tocmai în neolitic.

De ce se fac pomenile?

În tradiția ortodoxă se spune că sufletul celui trecut în neființă stă la porțile vămilor până când rudele rămase în viața plătesc „taxele” la porți, lucru care este posibil doar prin pomeni și parastase. Se amintește și faptul că pomenile date în timpul vieții sau de rudele celui decedat sunt cele mai sigure plăți care aduc liniștea sufletului.

Foarte mulți oameni consideră pomana ca o datorie față de cel mort, însă acest lucru nu se găsește și în Biblie. Sfânta Scriptură îi învață pe credincioși să fie darnici, să ajute și să fie buni. „Fiecare să facă așa cum a hotărât în inima lui, nu cu părere de rău, nici din constrângere, fiindcă Dumnezeu îl iubește pe cel ce dă cu bucurie”. (2 Corinteni 9:7)

Cum și când se fac pomenile?

Conform tradiției Bisericii Ortodoxe Române, pomana se face prin slujbe care amintesc de cel trecut în neființă la următorul interval: ziua a treia( de cele mai multe ori este făcută în aceeași zi cu înmormântarea); ziua a noua; ziua a patruzecea după moarte; la trei luni; la șase luni; la nouă luni; la un an; după care se face în fiecare an în ziua morții, pâna la împlinirea a șapte ani de la trecerea în neființă a persoanei respective.

adsmedia.ro - Ad Network
Mini Narghilea , Tigare electronica Tip Fume Vapes SIKS
Mini Narghilea Electronica Tip Fume Vapes
Kit Banda Led RGB SIKS
Difuzor de aromaterapie si purificator aer SIKS...
Banda dubla adeziva SIKS®, nu lasa urme pe pereti, reutilizabila
Instalatie De Craciun SIKS, Liniara 24 M, 300 LED -uri, Cu 8 jocuri de lumini
Etichete: