Nadia Ileana Bogorin este una dintre cele mai discrete prime-doamne pe care România le-a avut. Asemenea Ninei Iliescu, Nadia nu a apărut în public decât atunci când prezența sa a fost absolut necesară în timpul mandatului de președinte al soțului său, care a datat în perioada 1996-2000.
Povestea de dragoste dintre Nadia și Emil Constantinescu. Sunt împreună de aproape 60 de ani
S-au cunoscut în timp ce erau studenți la Facultatea de Drept București. S-au plăcut și în scurt timp au decis să formeze o formeze o familie. Ulterior, cei doi au devenit părinți a doi copii: Dragoș și Norina.
Fata fostului președinte deține o companie de consultanță pentru străinii care vor să-și deschidă o afacere în România, în timp ce Dragoș este directorul unei companii românești de energie solară, potrivit Viva.ro.
Ce meserie a avut fosta prima-doamnă a României, Nadia
Puțini știu că fosta prima-doamnă a României a fost jurist de profesie și că, pe timpul mandatului soțului său, aceasta și-a exercitat profesia. Așa se face că aceasta a lipsit din viața publică, afișându-se doar la evenimentele oficiale și la vizitele de stat la care a fost nevoită să se prezinte. Iată o GALERIE FOTO cu unele dintre cele mai stilate apariții ale fostei prime-doamne a României!
În momentul de față, atât fostul președinte, cât și soția sa sunt pensionari. Nadia urmează să-și sărbătorească cea de-a 80-a aniversare peste câteva zile, în data de 18 iunie. Cât despre aparițiile lor recente, cuplul prezidențial a fost observat de paparazzi, când și când, la cumpărături.
Ce pensie are acum fostul președinte Emil Constantinescu
Dacă e să vorbim despre fostul președinte al României, Emil Constantinescu culege acum roadele muncii sale. Ieșit la pensie, Emil Constantinescu se bucură de venituri considerabile. Potrivit presei de scandal, acesta primește 26.367 de lei, pentru faptul că a deținut cea mai înaltă funcție în stat, dar și pentru activitatea sa de profesor universitar și rector al Universității București, potrivit impact.ro.