Redactia
Dan Chișu are o poveste impresionantă. De la chelner în Franța, la primul festival de film din România. A fost renegat de părinți când s-a alăturat trupei Pheonix, dar ajutat până în pânzele albe tot de ei. A stat în străinătate și „calitatea de a fi superficial” l-a ajutat cel mai mult în viață, după cum spune chiar el.
Dan Chișu, o viață de film. De la Medicină la chelner
Trebuia să dea la Medicină, sau cel puțin așa își doreau părinții de la el, doar că tânărul Dan Chișu avea alte planuri de la viață. Iar părinții nu au acceptat ca el să fie în preajma unor oameni „cu plete” așa cum erau cei din trupa Pheonix.
„Trebuia să dau la Medicină, aşa voiau părinţii. În momentul când au aflat că sunt Pheonix. mi-au spus că îi fac de râs. Erau lăsați să poarte plete când noi eram prinși și tunși pe stradă. Știu că am venit o dată cu ei până acasă și s-a uitat maica-mea e ochian și nu m-a lăsat să intru în casă. Mi-a zis că nu se poate, că i-am făcut de râs pe toată scara”, a spus el.
Totuși, părinții i-au fost alături apoi și l-au susținut inclusiv financiar, mai ales mama lui.
„Asta era capacitatea ei de a înțelege. Maica-mea făcea totul pentru mine, îmi trimitea bani pe ascuns, în acea mică animozitate creată (…).. plecartul în străinătate a pus capac definitiv. Dar, maica-mea m-a iubit necondiționat, iar felul în care s-a purtat taică-mio cu mine când i-am spus că vreau să plec, m-a șocat definitiv. M-am dus speriat și mă gândeam la reacția lui. Pentru prima dată, taică-mio s-a uitat la mine și mi-a spus „ești sigur că asta vrei să faci? –Da. Atunci du-te, du-te că aici nu mai ai nicio șansă”, a spus Dan Chișu.
Apoi a ajuns în Franța, la Paris, și a ajuns să fie angajat ca ospătar, fiind unul dintre cei mai proști angajați, dar șeful a văzut un anume potențial în el. L-a trimis un curs de managemnt, la propria sa firmă și așa Dan Chișu a ajuns să ocupe și o funcție mai bună.
„Pe mine mă interesează mai mult dacă vrei să faci un curs de management și să îți schimbi viața. M-a trimis la el la firmă, o lună de zile am învățat ce înseamnă management de restaurant, computerul de acolo. Aveam 9.000 de franci pe lună, dar lucram practic două servicii, stăteam prea mult acolo”, a povestit el.
Apoi, Dan Chișu s-a întors în țară pentru a-și relua visul de a fi cinefil și de a face lucruri mărețe în cinematografie.
„A fost un moment în care mi-a furat mințile faptul că veneam din străinătate. Probabil și de la faptul că lume se uita la mine altfel, părea că știu mai multe lucruri, dar nu știam. Și am început să cred eu, ceea ce era greșit și mi se părea că mă pricep la tot. Eram de o superficialitate rar întâlnită”, a povestit el.
Ulterior, el a făcut primul festival de film din România, DaKino. Mai întâi, el a fost dedicat studenților și apoi au fost incluse scurtmetraje internaționale, în anul 1991.
„Am auzit niște studenți care vorbeau despre felul în care nu apucau să vadă filme și cum nu aveau unde să își arate filmele. Atunci am zis „Hai să facem un festival de film”. Și am început cu filme studențești (…). A fost un mare succes. Anul viitor am adus studenți străini și în anul al treilea l-am făcut internațional de scurtmetraj. A nceput să crească și uite așa s-a rostogolit singur și eu nu mi-am dat seama ce făcuse. Nu am primit niciun ban de la stat până la ediția a 10-a”, a spus el.
