Ana Sasu
Într-o dimineață însorită de primăvară, am hotărât să fac o plimbare la piață pentru a cumpăra niște fructe și legume proaspete. Atmosfera vibrantă a pieței era îmbietoare, iar zgomotul amestecat al vânzătorilor strigându-și marfa și clienții hămesiți era înviorător.
Eram la piață când l-am văzut stând pe un carton, lângă un mic teanc de cărți vechi
În timp ce mă plimbam printre tarabe, am observat un copilaș de vreo patru sau cinci anișori stând pe un carton, lângă un mic teanc de cărți vechi. Avea ochi mari și sclipitori, iar chipul său părea să exprime un amestec de hotărâre și tristețe. M-am apropiat curios și l-am întrebat ce face acolo.
Cu un zâmbet timid, micuțul mi-a spus că încearcă să vândă cărțile pentru a-și ajuta cele opt surori să aibă o viață mai bună. Am fost uimit de determinarea și generozitatea lui atât de neobișnuite pentru un copil atât de mic. M-am uitat la cărțile pe care le-așezase cu grijă pe carton și am realizat că majoritatea erau volume vechi, unele puțin șifonate sau rupte, dar toate păreau îngrijite și prețuite.
Fără să ezit, am întrebat cât costă cărțile. Copilul a răspuns cu un glas timid că ar fi mulțumit pentru orice sumă de bani pe care i-aș putea oferi.
Când i-am întins 50 de lei mi-a spus ce s-a întâmplat cu părinții lor
Am scos portofelul și am scos câteva bancnote, dar înainte să îi ofer banii, l-am întrebat de ce are nevoie de bani. În acel moment, ochii săi s-au umplut de lacrimi, iar vocea i s-a sufocat de emoție. Cu un glas tremurând, mi-a povestit că părinții lor muriseră într-un accident de mașină și că el, împreună cu cele opt surori, au rămas singuri să se descurce.
Când am auzit această poveste sfâșietoare, am simțit cum inima îmi este cuprinsă de compasiune și tristețe. Mi-am dat seama că cei 50 de lei pe care îi aveam în mână nu erau suficienți pentru a ajuta cu adevărat acest copil și pe surorile sale, dar era tot ce puteam oferi în acel moment.
I-am întins banii și i-am promis copilului că voi face tot ce pot pentru a-i ajuta pe el și pe surorile lui. Cu un zâmbet mic și recunoscător, micuțul și-a șters lacrimile și mi-a mulțumit cu o voce dulce. În acel moment, am realizat că uneori, chiar și cel mai mic gest de bunătate poate face o diferență uriașă în viața cuiva.
Pe măsură ce mă îndepărtam de copilul cu cărțile și de piața aglomerată, inima mea era încă grea de povestea pe care o auzisem. Dar în același timp, m-am simțit inspirat de curajul și generozitatea acelui copil, care, în ciuda dificultăților, încă își punea speranța într-un viitor mai bun pentru el și pentru surorile lui.
Sursa foto: freepik.com
