Romina, concurenta de la Războinicii a ajuns acasă și a făcut primele declarații despre experiența trăită în Republica Dominicană.
Romina de la Survivor a ajuns acasă
Romina, concurenta din echipa Războinicilor de la Survivor România, care a fost votată spre eliminare de Andrei săptămâna trecută, a ajuns acasă. Deși fanii din mediul online considerau că este mult prea devreme să părăsească competiția, se parfe că voturile publicului nu au ajutat-o să rămână în Republica Dominicană.
Războinica a făcut primele declarații despre competiție și a vorbit despre cele mai grele momente din concurs. Romina a dat două exemple relevante în acest sens.
”În camp cred că a fost așa 2-3 trei zile, dormitul pe scândură, dar a fost așa o direre minoră, dar după asta nu am mai simțit-o deloc. Pe traseu mi-a fost puţin frică la toboganul acela, deşi ştiu să înot, dar mi-a fost puțin frică. După ce am făcut traseul acela chiar foarte bine”, a declarat Romina.