Redactia.ro
Home » Monden » Cristi Borcea și Valentina Pelinel, prima apariție la televizor. Declarațiile emoționante făcute de omul de afaceri

Cristi Borcea și Valentina Pelinel, prima apariție la televizor. Declarațiile emoționante făcute de omul de afaceri

Cristi Borcea si Valentina Pelinel

Pentru prima dată de când și-au oficializat relația, Cristi Borcea și Valentina Pelinel au apărut la TV.

Cei doi au fost invitați la Star Matinal, difuzat pe Antena Stars, iar pe toată durata emisiunii Cristi și Valentina s-au ținut de mână.

Cristi Borcea și Valentina Pelinel, prima apariție la televizor. Declarațiile șocante făcute de omul de afaceri

Cristi Borcea și Valentina Pelinel formează unul dintre cele mai puternice cupluri din show-biz de mai bine de trei ani.

Cei doi au fost nevoiți să treacă printre cele mai grele momente, dar au reușit să treacă peste toate testele la care au fost supuși.

În cadrul emisiunii Star Matinal, Valentina a declarat că distanța i-a unit mult mai mult, iar iubirea dintre cei doi este mult mai intensă.

Pe noi distanța ne-a unit. Când iubești ai putere. Și în cazul nostru, am trecut printr-un război, dar Cristi m-a prevenit și mi-a zis că dacă vreau să fiu alături de el o să fie un razboi greu de dus. Și am știut că vreau să fiu alături de el și el mi-a fost alături și acum suntem împreună’, a spus Valentina Pelinel.

Pe tot parcursul emisiunii, omul de afaceri a ținut-o de mână pe iubita sa și a menționat că a rămas șocat de puterea Valentinei și de modul în care aceasta a gestionat distanța dintre ei.

Anii de închisoare nu i-au oprit să-și trăiască iubirea

Deși fostul acționar de la Dinamo a primit șase ani și patru luni de închisoare cu executare, iubitei sale nu i-a păsat, fiind dispusă să lupte cu orice preț pentru dragostea lor.

Am avut piedici, dar la mine a fost un moment când mi-am dat seama că s-a anunțat sentința și trebuia să merg la penitenciar. I-am spus că este frumoasă, deșteaptă, i-am spus că nu are cum că sunt 6 ani și 4 luni. Atunci mi-a spus că nu o interesează nmic și că vrea să fie cu mine indiferent de greutăți’, a spus Cristi Borcea.

Totodată, Cristi Borcea a declarat că și-a dat seama că Valentina Pelinel, femeia cu care are trei copii, este cea cu care își dorește să-și întemeieze o familie pentru tot restul vieții.

Afaceristul a recunoscut că au fost momente în care a plâns de dorul copiilor din America. „Copiii sunt cel mai frumos dar de la Dumnezeu. Îmi dau lacrimile că nu îi pot vedea de un an pe cei din America. Nu am mai văzut-o de un an pe Melisa”, a declarat Cristi Borcea.

Cristi Borcea are patru copii concepuți în detenție

Borcea a mai spus că în vara anului trecut a reușit să-și strângă toți copiii, acesta având o permisie de cinci zile din penitenciar.

Pe tot parcursul cât a stat în închisoare, Cristi Borcea a conceput patru copii, trei cu Valentina și o fetiță cu Alina Vidican.

“Am patru copii concepuți în detenție. Cei trei cu Valentina și Gloria din cea de-a doua căsătorie (n.r. – cu Alina Vidican). Dar n-am fost niciodată la camera nupțială. Toți sunt făcuți în permisie. Mi-a trecut și mie mai ușor. Am avut adrenalină, stimulent”, a mai spus omul de afaceri.

Loading...