Weekendul ce a trecut, Mara Bănică și partenerul ei de viață și-au botezat fetița. Cu acest prilej, au organizat o petrecere glam, la care au participat zeci de vedete, toate îmbrăcate la patru ace. Iată de ce momente speciale au avut parte invitații, dar și ce nume sonore din showbiz au dat curs invitației.
Mara Bănică și-a botezat fetița
Așa cum a promis, imediat după Paști, Mara Bănică a creștinat-o pe micuța Donca Maria în cadrul unui eveniment deloc restrâns, organizat la o locație de top din Capitală. Jurnalista a postat pe rețelele de socializare un singur videoclip, surprins cu ocazia evenimentului important din viața sa. „A fost o seara emotionanta pentru noi, Donca Maria a primit botezul Domnului.”, a fost mesajul care a însoțit videoclipul în care Mara apărea cu fiica sa în brațe, la momentul tortului.
View this post on Instagram
Pentru un așa eveniment, Mara Bănică a ales să schimbe două ținute, ambele argintii. Prima ținută a fost formată dintr-un sacou oversized și o pereche de pantaloni largi, iar cea de-a doua a fost o rochiță cu umerii lăsați, lungă până în pământ.
Petrecere înțesată de vedete
Așa cum era de așteptat, prietenele jurnalistei din showbizul românesc n-au putut refuza invitația la un eveniment atât de special. Adriana Bahmuțeanu, Vica Blochina, avocata Lizeta Haralambie, dar și soții Lis au fost doar câțiva dintre cei prezenți la botezul micuței Donca Maria. Cu ținute alese, dar și voie bună, vedetele s-au distrat pe cinste la petrecerea care a avut loc la salonul de evenimente The Best Ballroom.
Atmosfera a fost întreținută de un band cunoscut, iar invitații s-au putut delecta cu preparate alese de la Drumeții și Delicii. În ceea ce privește tortul fetiței, desertul a fost unul de-a dreptul spectaculos, având nu mai puțin de patru etaje.